Prima pagină » Sport » Trei lucruri bune după meciul în care România s-a chinuit cu Armenia

Trei lucruri bune după meciul în care România s-a chinuit cu Armenia

Trei lucruri bune după meciul în care România s-a chinuit cu Armenia
Detalii pe Gândul.

Sau idolii. Sau pe cei pentru care a venit să-și întindă corzile vocale poate tocmai de la Sighetu Marmației. Lovit de Chiricheș cu buzduganul ironiei încă de la meciul cu Finlanda – „Nu vorbiți cu mine, vorbiți cu Eu sunt 12” – suporterul în galben a picat examenul la ora de așanuseface. L-a pus pe coji de nucă Alexandru Maxim, imediat după ce a punctat pentru trei puncte. Sosit din campionatul în care disciplina, rigurozitatea și respectul față de adversar și public sunt ștampile pe legitimația de joc, Alex și-a dat în petec exact când 25.000 de spectatori se bucurau sincer. Omul care poartă tricoul lui Hagi și Mutu i-a tratat cu un dispreț ca o flegmă nu doar pe cei din tribunele stadionului care pe-afară pare neterminat. Ci și pe toți spectatorii de acasă. Pentru că TVR a surprins cu acuratețe momentul în care fotbalistul cu gleznă fină a aruncat peste gard un „Tăceți în p–a mea!”. Chiar dacă declarația de dragoste a fost azvârlită doar grupului de suporteri din zona în care Maxim s-a încălzit înainte de a fi trimis pe teren, gestul nu are nicio scuză. Nu, Alex, așanuseface! Poate că la meciul viitor, fanul care te-a înjurat sau te-a aplaudat contra lui Mkhhyrarian… doar te va ignora. Și poate că te va durea. 

Șervețelele ca un balsam ajunse pe fruntea asudată a șefului FRF și reacția neamțului – la cald – pentru TVR ne spun că Daum va pleca

Înainte de a intra în direct la Digisport și TVR, Răzvan Burleanu a consumat un pachet de șervețele pentru a da bine pe sticlă. Nervii acumulați în urma unei comedii triste pusă la cale și cu largul său concurs ne fac să credem că șeful FRF va lua o decizie cât de curând. Știe că va rămâne cu buza umflată după aceste preliminarii și nu se va duce la farmacie să-și cumpere o alifie. Va scăpa de Daum pentru a-și mai cosmetiza din imaginea deja mototolită. Mai mult, lucrul bun e întărit de declarația oferită de Daum pentru TVR la finalul meciului.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE PROSPORT CARE SUNT CELE TREI LUCRURI BUNE DUPĂ MECIUL ÎN CARE ROMÂNIA S-A CHINUIT CU ARMENIA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial