Prima pagină » Știri politice » Ponta, întrebat dacă are cu ce „să-l dea în gât” pe Dragnea: „Și el cu mine, și eu. Am stat împreună cinci ani”

Ponta, întrebat dacă are cu ce „să-l dea în gât” pe Dragnea: „Și el cu mine, și eu. Am stat împreună cinci ani”

Ponta, întrebat dacă are cu ce
Fostul premier, Victor Ponta, a declarat, la TVR, că nu a făcut niciun denunț împotriva lui Liviu Dragnea, în timpul audierii sale de aproximativ patru ore de la DNA, de luni, cu toate că a ținut să preciezeze că ambii se au reciproc la mână. Chiar și așa, Ponta a mărturisit că a fost audiat în legătură cu trecerea lacului Belina, printr-o hotărâre de Guvern, în proprietatea Consiliului Județean Teleorman, care a ajuns ulterior la firma Tel Drum. "Habar nu am avut că de la Consiliul Județean se duce la Tel Drum", a spus Ponta.

„Am fost audiat despre ce am făcut eu, ca prim-ministru. Cum am adoptat hotărâri de guvern, care era sistemul, cine venea cu avize, ș.a.m.d. Nu a fost ușor să explic, că e un sistem complicat la Guvern (…) Inițial, parcursul de regulă al unei hotărâri de Guvern, după care am ajuns la o anumită hotărâre, care o interesa pe doamna procuror, care făcea obiectul dosarului”, a declarat Victor Ponta la TVR.

Întrebat dacă are legătură cu Tel Drum, Ponta a răspuns: „Are legătură cu o hotărâre de Guvern care a fost adoptată în 2013 (…) Dosarul e din 2014”.

Ponta a spus că e prima dată când e audiat în acest dosar, deschis în 2014. La întrebarea moderatorului cum de este audiat pentru prima dată într-un dosar deschis în 2014, răspunsul lui Ponta a fost: „Nu știu. Au căutat lacul”. La insistențele moderatorului dacă audierea sa a avut legătură cu lacul Belina (ajuns de la Consiliul Județean Teleorman la firma Tel Drum), Ponta a răspuns afirmativ.

„Da, domne, dar nu are legătură cu ce am declarat eu că nu știau în 2014 ce o să declar eu. Eu în 2017 am declarat ceva, m-au întrebat la HotNews și m-am enervat pentru că, într-adevăr, bănuiam că o să fiu chemat să spun ‘Băi, Ponta, de ce ai dat tu lacul ăla?’. Și m-am enervat. De ce? Că eu l-am dat. L-am dat, mă rog, am semnat să meargă la Consiliul Județean. Habar nu am avut că de la Consiliul Județean se duce la Tel Drum (…) Eu am fost întrebat despre mine, nu despre Dragnea”, a spus Ponta.

Întrebat ce le-a spus procurorilor, fostul premier a răspuns: „Sunt niște proceduri uzuale și sunt și niște excepții de la acele proceduri. Nu întotdeauna e pe lista oficială, e pe lista suplimentară. Uneori are avize, uneori nu are avize. Daia a fost atât de lungă discuția pentru că trebuia să explic un sistem (…) Asta am explicat la DNA că nu mi-a cerut. Nu a venit Dragnea la mine să zică: ‘Victor, dă și mie lacul ăla pentru Teleorman’. Nu. Nici nu am citit nota de fundamentare, au făcut-o MDRAP”.

Ponta a precizat că a aflat în 2017 de trecerea lacului în proprietatea Tel Drum, din „media”.

„Cât am fost prim-ministru am avut o condiție care a fost respectată. Nu trecem niciodată de la stat la privat. Sunt de acord să trecem de la Guvernul Central la autoritate locală, dar nu sunt de acord să trecem la o firmă privată niciodată. În patru ani de zile nu a existat niciun caz. Și am trecut și chestia aia la o altă unitate de stat, la Consiliul Județean. În 2017 am aflat că ea a fost dată la o firmă. Chiar nu știam”, a mai afirmat fostul premier.

Întrebat cine l-a invitat la Belina, Ponta a spus că invitația i-a fost făcută de Dragnea.

„Eu nu pescuiesc, că nu știu dacă e Belina sau nu, că nu știu cum se numește locul. Am fost, da. Domnul Dragnea m-a invitat”, a spus Ponta.

Întrebat în ce calitate a fost invitat de către Dragnea, Ponta a replicat: „Nu știu să vă răspund la această întrebare”.

„Am sesizat (n.r – că e o problemă) după ce am văzut chestia din presă (…) Eu nu fac politică anti-Dragnea. Ce a făcut Dragnea, e problema lui. În cazul de față la DNA am fost să mă apăr pe mine să le explic cum a ajuns semnătura mea pe HG. Nici nu am făcut vreun denunț, nici nu m-am apucat să îl delaționez eu pe Dragnea. Nu am depus în viața mea nicio plângere contra cuiva (…) Nu sunt de acord ca lupta politică să se ducă și pe dosare”, a mai afirmat fostul premier.

Ponta a ținut să sublinieze că „nu l-a dat în gât” niciodată pe liderul PSD.

„Povestea asta cu ‘Ponta s-a dus să îl dea în gât pe Dragnea’. Nu l-am dat domne niciodată, că, dacă chiar vreau să îl dau…”, a mai spus Ponta.

Întrebat dacă are cu cel „să-l dea în gât”, Ponta a replicat: „Toți avem. Și el cu mine, și eu. Am stat împreună cinci ani. Nu.  E un dosar din 2014. Ce au făcut din 2014, habar nu am”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Oamenii ar avea puteri de vindecare ascunse, sugerează un studiu