Prima pagină » Sport » Simona Halep, mesaj emoționant pentru australianul Darren Cahill

Simona Halep, mesaj emoționant pentru australianul Darren Cahill

Simona Halep, mesaj emoționant pentru australianul Darren Cahill
Jucătoarea Simona Halep, devenită numărul unu mondial la începutul săptămânii, i-a transmis un mesaj de mulțumire australianului Darren Cahill, în care a precizat că este cel mai bun antrenor.

„După cinci zile, vreau să împărtășesc asta cu tine. Am visat să fiu numărul unu în lume de când am început să joc tenis. Acum, este real, iar cuvintele sunt prea mici ca să îți spun cum mă simt, ce simt. Știu că o să fie mai dificil acum, să mă mențin acolo, dar de aceea am continuat să muncesc și să joc tenis, pentru că iubesc faptul că fiecare zi este o provocare. Și vreau să îți mulțumesc, Darren, pentru că faci asta cu mine în fiecare zi, din 2015, pentru a face față tuturor provocărilor. Ești cel mai bun antrenor. Este timpul să mergem la Singapore, o altă mare provocare. Sperăm să urmeze zile frumoase!”, a notat Simona Halep, pe pagina sa de Instagram.

Darren Cahill nu a fost prezent alături de Simona Halep la turneul de la Beijing, în urma căruia sportiva în vârstă de 26 de ani a urcat pe primul loc în ierarhia WTA. Pentru Halep, urmează Turneul Campioanelor de la Singapore, programat între 22 și 29 octombrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Teoria atașamentului a devenit un test de cuplu pe Internet. Ce spune, de fapt, cercetarea originală