Prima pagină » Știri politice » Prima decizie a noului ministru al Dezvoltării. Vestea surpriză pe care o dă primarilor

Prima decizie a noului ministru al Dezvoltării. Vestea surpriză pe care o dă primarilor

Prima decizie a noului ministru al Dezvoltării. Vestea surpriză pe care o dă primarilor
Detalii pe Gândul

Stănescu a anunțat că noul termen este 30 noiembrie, perioadă suficientă pentru ca toți primarii care vor beneficia de fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Local 2 să-și poată lua toate avizele necesare.

„Am luat decizia să prelungim termenul cu încă o lună, până pe 30 noiembrie. A fost o propunere a Uniunii Consiliilor județene cu care am fost de acord. Eu, plecând din administrația publică locală, știu exact ce se întâmplă. Cred că vom găsi soluții ca toată lumea să-și depună toată documentația în cazul tuturor contractelor aprobate. Vom găsi soluții ca toată lumea să aibă timpul necesar să aducă toate documentele”, a afirmat Stănescu.

Pe de altă parte, el a ținut să sublinieze că și termenul inițial era unul suficient.

„Știu cum se desfășoară lucrurile, știu că sunt chestiuni obiective, dar mai sunt și chestiuni subiective. Oamenii care sunt mai lenți trebuie înțeleși și ei. Nu va fi un impediment pentru că pixul este la mine în mână și nu va fi nicio problemă în ceea ce privește termenul”, a afirmat Paul Stănescu.

Primul termen până la care primarii beneficiari de proiecte cu finanțare prin PNDL 2 ar fi trebuit să depună dosarele complete, la Ministerul Dezvoltării, ar fi expirat marți dacă nu s-ar fi prelungit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O proteină din sânge a fost asociată cu tinitusul, ceea ce ar putea duce la o diagnosticare mai ușoară
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi