Prima pagină » Știri » Cascadorii cu autocarul Jandarmeriei. Imagini incredibile filmate în București. Poliția face anchetă. VIDEO

Cascadorii cu autocarul Jandarmeriei. Imagini incredibile filmate în București. Poliția face anchetă. VIDEO

Detalii pe Gândul.

Potrivit înregistrării, șoferul evită în ultimul moment impactul frontal cu un tramvai care venea din sens opus.

„Este foarte bine că au identificat autocarul, cei de la Jandarmi fac verificări să vadă cine l-a condus și trebuie să vedem probaționat ca să nu sancționăm un om nevinovat, iar dacă, din verificări, vor rezulta elemente clare că a greșit, trebuie să fie dispuse măsuri în consecință. Nu văd alte măsuri decât cele legale. Avem excepții de la lege dacă era în misiune. Dar să se facă dovada că a fost în misiune și se va elimina caracterul contravențional al faptei”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România.

Șoferul autocarului cu numere de MAI, filmat când merge cu viteză pe linia de tramvai face parte din Baza de Adminsitrare și de Deservire a Jandarmeriei, potrivit reprezentanților instituției.

„Este vorba despre un șofer din cadrul unei subunități subordonate Jandarmeriei Române, Baza de Adminsitrare și de Deservire a Jandarmeriei. Șoferul este angajat în anul 2007. La nivelul unității s-a dispus deja verificarea în regim de urgență, ofițeri care vor face parte din această comisie de anchetă, și stabilirea circumstanțelor în care a fost posibil așa ceva. Ne cerem scuze pentru această situație, ne asumăm, este în cadrul instituției noastre”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Marius Militaru, șef biroul de presă al Jandarmeriei Române.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?