Șefa diplomației UE: Mulți au crezut că Brexit va fi sfârșitul blocului comunitar. Promisiunea făcută de înaltul oficial al Uniunii

Șefa diplomației UE: Mulți au crezut că Brexit va fi sfârșitul blocului comunitar. Promisiunea făcută de înaltul oficial al Uniunii
Publicat: 04/01/2018, 08:54
Actualizat: 04/01/2018, 11:44

„Mulți au crezut că referendumul din Marea Britanie cu privire la ieșirea din Blocul comunitar va fi începutul sfârșitului pentru Uniunea Europeană”, a declarat Mogherini, care efectuează o vizită oficială în Cuba.

„Sunt foarte încrezătoare că Uniunea Europeană nu numai că va supraviețui, ci și că va deveni mult mai puternică. Lumea are nevoie ca Uniunea Europeană să rămână puternică și vom realiza acest lucru”, a adăugat Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe.

În acest moment, negocierile dintre Bruxelles și Londra pentru Brexit sunt în plină desfășurare. La 15 decembrie, liderii Uniunii Europene au acordat mandatul pentru următoarea fază a negocierilor privind Brexit cu Marea Britanie, pentru a pregăti discuțiile privind relațiile viitoare, din punct de vedere comercial și al securității. S-a ajuns la un acord privind factura de Brexit, chestiunea graniței irlandeze și drepturile cetățenilor din UE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Alertă pentru cei care stau la BLOC. Decizia de care nu s-a aflat până acum:...
Noi tendințe în modă. Blugii pătați în dreptul șlițului stârnesc scandal
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Din ce sunt făcute stelele? Răspunsul l-a dat Cecilia Payne Gaposchkin în 1925