Prima pagină » Sport » Simona Halep și-a aflat traseul la Australian Open. Cu cine joacă în primul tur și care sunt adversarii celorlaltor sportivi români

Simona Halep și-a aflat traseul la Australian Open. Cu cine joacă în primul tur și care sunt adversarii celorlaltor sportivi români

Simona Halep și-a aflat traseul la Australian Open. Cu cine joacă în primul tur și care sunt adversarii celorlaltor sportivi români
Detalii în articol

Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA) și Ana Bogdan (107 WTA) sunt pe jumătatea superioară, în timp ce Irina Begu (40 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA) și Monica Niculescu (85 WTA) sunt pe jumătatea a doua, dominată de favorita doi, Caroline Wozniacki.

Singurul reprezentant al României la simplu masculin, Marius Copil (93 ATP), are un meci de deschidere dificil împotriva lui Gilles Simon, fost număr șase mondial, coborât acum, la 33 de ani, pe locul 57 ATP.

Simona Halep va debuta împotriva unei reprezentante a gazdelor, Destanee Aiava, aflată pe locul 193 WTA, iar traseul este unul dificil, Eugenie Bouchard în turul secund, un posibil tur trei cu Kvitova și sfert de finală cu Pliskova.

Pe jumătatea Simonei, dar pe celălalt sfert, a fost trimisă spaniola Garbine Muguruza, cea care are un start complicat de 2018. secțiunea este însă aglomerată, cu Aga Radwanska posibilă adversară de tur trei pentru campioana de la Wimbledon. Maria Șarapova se află și ea în această parte de tablou.

Start greu pentru Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, ambele aflate pe jumătatea inferioară de tablou. Begu va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, cap de serie 31 la Melbourne, în timp ce Buzărnescu va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki,jucătoarea împotriva căreia a jucat primul meci al carierei pe tabloul principal de la un turneu de Mare Șlem, la US Open 2017. Monica Niculescu va juca împotriva Monei Barthel, cu un potențial duel în turul doi cu favorita 32, Anett Kontaveit.

Ana Bogdan va deschide împotriva franțuzoaicei Kristina Mladenovic, cap de serie 11 la Australian Open.

Ediția cu numărul 106 a Australian Open debutează, oficial, cu meciuri de pe tablourile principale pe 15 ianuarie
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!