Prima pagină » Știri politice » Lider ALDE: Jandarmeria a acționat corect la protestul de la București, merită felicitări

Lider ALDE: Jandarmeria a acționat corect la protestul de la București, merită felicitări

Lider ALDE: Jandarmeria a acționat corect la protestul de la București, merită felicitări
Detalii pe Gândul.

Ion Marincaș consideră că protestul de sâmbătă, organizat la București, împotriva modificărilor legilor Justiției, nu a fost unul pașnic.

„Am văzut pe mai multe posturi de televiziune și în presa locală că Jandarmeria ar fi acționat oarecum incorect față de unii manifestanți, care eu zic că și-au depășit calitatea de manifestanți. Și aici vreau să vă punctez următorul aspect, este Legea 60/21 care menționează clar ce înseamnă adunările publice și spune exact și obligații, și datorii pe care le au cetățenii sau cei care organizează manifestări. Dau citire unui articol important . Asemenea activități se pot realiza pașnic și fără niciun fel de arme. După cum ați văzut, numai pașnic nu a fost organizată manifestarea. Cei care au participat la mitinguri au avut asupra lor obiecte contondente, șurubelnițe, dar și alte obiecte. Ei au garantat dreptul, dar oricărui cetățean din București îi este garantat dreptul de a circula pe acele artere și nu trebuiau blocate de către manifestanți”, a spus Ion Marincaș, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, potrivit liderului ALDE, „nu se poate să punem în seama forțelor de ordine deranjul care s-a făcut acolo”.

Ion Marincaș a spus că asupra jandarmilor s-a pus „presiune” când manifestanții au „invadat arterele rutiere”.

„Mulți spun că acel jandarm nu a procedat corect. Eu nu vreau să comentez lucrul acesta, oricum va fi o anchetă internă, dar vă dați seama ce presiune s-a pus acolo asupra forțelor de ordine când mai mulți manifestanți au încercat să rupă gardul jandarmilor si să invadeze arterele rutiere, lucru ce s-a și întâmplat”, a afirmat secretarul general al ALDE Alba.

Întrebat cum consideră intervenția Jandarmeriei, Ion Marincaș a răspuns: „Oarecum legală și legitimă. Va fi o anchetă internă și vor stabili dacă au procedat legal și în consecință și măsurile care se impun”.

Totodată, întrebat dacă aceasta este opinia ALDE, el a răspuns: „Este opinia ALDE Alba și a mea personală că Jandarmeria a acționat corect și chiar îi felicit pe această cale”.

La aceeași conferință de presă, președintele ALDE Alba Iulia, Marius Popescu, a spus că cineva trebuia să-și „asume manifestarea”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?