Prima pagină » Sport » Simona Halep, o scurtă autocritică după o victorie categorică în turul doi la Madrid: „Am greșit vreo trei lovituri de dreapta care m-au supărat puțin…”

Simona Halep, o scurtă autocritică după o victorie categorică în turul doi la Madrid: „Am greșit vreo trei lovituri de dreapta care m-au supărat puțin…”

Simona Halep, o scurtă autocritică după o victorie categorică în turul doi la Madrid:
Mai multe pe gandul.info

„Am jucat la un nivel ridicat, mai ales în primul set. Știam că e o jucătoare dificilă, care vine cu o încredere foarte mare. A fost dificil, dar m-am simțit bine. Am simțit puțină tensiune, am avut unele mingi de meci și n-am reușit să închid. Ea a jucat fără emoții, a dat câteva mingi înalte, câteva pe linii, eu am greșit vreo trei lovituri de dreapta care m-au supărat puțin. Dar a fost important că am reușit să închei meciul”, a spus Simona, pentru Digi Sport, pentru ca mai apoi să facă un mic preview al confruntării cu cehoaica Kristina Pliskova, cea pe care a spulberat-o anul trecut la Madrid (6-1, 6-2) și a învins-o fără emoții anul acesta, la Indian Wells: „Fiecare meci e greu, mâine va fi și mai greu, dar încerc să rămân concentrată pe ceea ce am de făcut. Am jucat anul trecut aici contra Kristinei Pliskova, nu a fost deloc ușor, dar, dacă am câștigat atunci, înseamnă că pot face asta și acum. Servește bine, dă bine cu dreapta, iar eu va trebui să alerg mult, să o fac să se miște”.

„Serviciul e mult mai bun”

Prezent la Madrid pentru a o conduce pe Simona spre al treilea titlu consecutiv în „Casa Magica”, Darren Cahill a remarcat progreul lui Halep la serviciu, iar schimbarea din joc a fost evidențiată și de Simona, care simte că punctul slab din trecut a devenit, acum, o armă de încredere: „Da, cu siguranță serviciul e mult mai bun și mai solid, chiar și mai puternic. Am progresat la mai multe chestii, chiar și scurta din setul doi, într-un moment de presiune, a fost importantă. Încerc să-mi dezvolt jocul, încet-încet încerc să fiu cât se poate de completă”, a mai declarat liderul mondial, pentru care competiția de la Madrid, unde a fost declarată cea mai bună jucătoare a deceniului, a devenit o casă: „Mereu am spus că turneul acesta e unul special datorită faptului că părinții și prietenii mei sunt aici. Simt susținere de peste tot, pot să spun că mă simt ca acasă. Simt energia fanilor, e plăcut, sper să câștig cât mai multe meciuri, ca să ne bucurăm cu toții”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi