Prima pagină » Știri » 42 de migranți, între care 16 copii, ascunși într-un camion, prinși la Vama Nădlac

42 de migranți, între care 16 copii, ascunși într-un camion, prinși la Vama Nădlac

42 de migranți din Irak, Palestina și Siria, care au încercat să iasă ilegal din România, au fost prinși de polițiștii de frontieră. Vezi VIDEO cu toată operațiunea

Oamenii legii au verificat un camion condus de un cetățean turc, în vârstă de 45 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, filtre auto din Turcia pentru o societate comercială din Germania, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Poliția de Frontieră Română.În interiorul camionului au fost descoperite ascunse 42 de persoane, dintre care 18 bărbați, 8 femei și 16 minori, adulții având vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, iar copiii între 9 luni și 16 ani.

„Polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Palestina și Siria, înregistrați ca solicitanți de azil în România. La cercetări, aceștia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar șoferul turc a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport”, se arată în comunicatul citat.

42 de migranți, care au vrut să iasă din țară ascunși în camion, prinși la Vama Nădlac

Polițiștii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranți în cazul șoferului camionului, și pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cele 42 de persoane, la finalizarea cercetărilor urmând să fie luate măsurile legale.

Foto: Poliția de Frontieră

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi