Prima pagină » Magazin » Băiețelul a avut o mică „urgență”, dar mama lui risca 60 de zile de închisoare: Accidentele se întâmplă. Ce ar fi trebuit să fac ?

Băiețelul a avut o mică „urgență”, dar mama lui risca 60 de zile de închisoare: Accidentele se întâmplă. Ce ar fi trebuit să fac ?

Adrian Popa
Băiețelul a avut o mică „urgență
Mama unui copil de 3 ani din Statele Unite ale Americii risca să petreacă 60 de zile în spatele gratiilor după ce băiețelul ei a avut o „urgență" în timp ce se aflau la o benzinărie, însă în cele din urmă statul a renunțat la acuzațiile împotriva ei.

Cazul a fost respins miercuri, propcurorul susținând că legea nu este potrivită pentru situația lor.

„Mama încerca foar să fie o mamă bună. Copilul a avut o urgență iar mama a avut grijă de urgența lui. La asta ne așteptăm din partea tuturor mamelor bune”, a declarat avocatul Ben Allen, reprezentant al statului.

Brooke Johns risca să petreacă 60 de zile în spatele gratiilor, dar și o amendă de 5.000 de dolari.

Încidentul a avut loc pe 29 martie, când Brooke, atunci însărcinată în 9 luni, conducea spre orașul Augusta iar fiul de 3 ani i-a spus că are nevoie la baie. Dar abia în parcarea benzinăriei femeia și-a dat seama că cel mic nu va rezista până la baie, relatează CNN.

Brooke a povestit că atunci când a avut loc incidentul, polițistul care i-a dat citație nici nu a ascultat-o când i-a spus că: „Accidentele se întâmplă”. 

Foto: Captură YouTube

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Cum s-a dat de gol ucigașul lui Tupac, la 22 de ani după asasinarea legendei hip-hop?
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință