Prima pagină » Știri politice » Barna cere demisia Guvernului Dăncilă după amânarea Legii recursului compensatoriu în Parlament

Barna cere demisia Guvernului Dăncilă după amânarea Legii recursului compensatoriu în Parlament

Barna cere demisia Guvernului Dăncilă după amânarea Legii recursului compensatoriu în Parlament
Deputatul USR Dan Barna a acuzat Guvernul de iresponsabilitate, în urma amânării dezbaterilor de miercuri din Comisia Juridică privind Legea recursului compensatoriu. Acesta i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să solicite demisia Guvernului Viorica Dăncilă.

„Astăzi, în cadrul Sesiunii Extraordinare a Parlamentului, la finalul ei, a fost respinsă Legea Amnistiei și Grațierii, un lucru foarte bun, însă a fost amânată, a fost practic tergiversat recursul compensatoriu, adevărata problemă a sistemului în momentul de față. Până astăzi, vedem că au fost eliberate peste 800 de persoane condamnate pentru omor, aproape 600 condamnate pentru viol și aproape 200 condamnate pentru trafic de copii, acești infractori foarte periculoși au fost eliberați”, a declarat, miercuri, președintele USR Dan Barna, în Parlament.

Deputatul USR consideră că amânarea dezbaterii reprezintă un pretext al Guvernului, care și-ar ascunde adevăratele intenții în spatele unui alt proiect de lege, dat fiind faptul că Legea recursului compensatoriu a fost dezbătută și pe 27 august, la cererea Opoziției.

„PSD, ALDE și ceilalti din Parlament care au votat în felul acesta, au amânat, practic, Legea Recursului compensatoriu, sub un pretext, o chichiță procedurală ridicolă, aceea că ar mai exista încă un proiect de lege. Comisia Juridică a încălcat votul Plenului Parlamentului, care exact asta a făcut în această dimineață, a cerut Comisiei Juridice să vină cu raport, i-a acordat un termen, să vină cu raport pentru respingerea acestui recurs, era foarte simplu ca cele două proiecte de lege, care ambele prevedeau respingerea acestei inițiative, să fie transformate în unul singur și să vină în fața Parlamentului. Practic, e o tergiversare intenționată și făcută cu bună știință, astfel încât alți infractori periculoși cu fiecare zi să fie eliberați”, a afirmat Dan Barna.

Liderul USR a cerut președintelui Klaus Iohannis să solicite demisia Guvernului Viorica Dăncilă, sub pretextul iresponsabilității Executivului care, spune Barna, pune în pericol România.

„Este o decizie care confirmă iresponsabilitatea acestei guvernări. Îi cer președintelui Iohannis să-i ceară doamnei Dăncilă demisia, și mai ales, să declare public și explicit, în perspectiva demisiei Guvernului Dăncilă, care nu mai are sprijin parlamentar, că nu va mai acorda încă o șansă PSD. Lucrul acesta nu mai poate să continue. Fiecare zi în care guvernarea PSD este la conducerea statuui, vedem eliberează infratori periculoși și România face pași înapoi, cu fiecare moment”, a conchis liderul USR.

Plenului Camerei Deputaților a votat, miercuri, pentru întrunirea Comisiei Juridice privind abrogarea Legii recursului compesatoriu. Dezbaterea legii în Comisie a fost amânată pentru a doua oară, la solicitarea PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 5 decembrie 2025: O zi intensă cu vești care răstoarnă planuri
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
„Îți place să trăiești în Europa?”. Un jurnalist ucrainean a abordat-o pe presupusa fiică a lui Putin la Paris / Ea spune că îi pare „foarte rău” pentru războiul din Ucraina
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru