Alianța USR-PLUS cere din nou semnarea unui acord politic pentru organizarea alegerilor anticipate

Publicat: 02/09/2019, 12:28

Dan Barna a declarat, luni, că Alianța USR-PLUS solicită din nou partidelor și președintelui Klaus Iohannis să sprijine un acord politic în vederea organizării alegerilor anticipate, imediat după prezidențiale. Dan Cioloș a precizat că Guvernul Dăncilă a pierdut majoritatea în Legislativ.

„Aceste reforme pot fi și vor fi realizate de alianța USR-PLUS care nu pot fi realizate decât cu alegeri anticipate. În acest context, soluția este repet aceea a alegerilor anticipate, cât mai curând posibil, pentru că nu putem realist, oamenii ne spun că își doresc schimbare, oamenii ne cer nu să le mai tot promitem, ci să face lucruri. Oamenii ne-au spus – nu puteți să faceți nimic cu parlamentarii de acum care l-au susținut pe Dragnea. România are nevoie de un guvern de tranziție, în momentul de față votul din 2016, mandatul primit de PSD în 2016 nu mai este valabil”, a afirmat Dan Barna, într-o conferință de presă susținută, luni la Parlament.

Liderul USR că își asumă obiectivul alegerilor anticipate și cere Guvernului Dăncilă să vină pentru votul de încredere al Legislativului, deoarece a pierdut majoritatea parlamentară.

„În acest context, soluția alegerilor anticipate în care credem, imediat după prezidențiale aceste alegeri ar putea avea loc, respectând procedurile parlamentare. E un obiectiv pe care mi-l asum acela de a cere un acord politic, în care să se implice și preeșdintele Iohannis și alte partide de opoziție, pentru a organiza acest alegeri anticipate. Astăzi cerem Guvernului Dăncilă să vină în Parlament, pentru că nu mai are majoritate și nu mai reprezintă dorința cetățenilor”, a explicat Barna.

La rândul său, președintele PLUS Dacian Cioloș a reiterat faptul că Alianța e pregătită oricând să vină la guvernare.

„Legat de criza politică în care ne aflăm. O primă constatare guvernul PSD nu mai are majoritate în Parlament. În orice țară normală în care nu mai ai majoritate, te retragi și îi lași pe alții să construiască. Dacă chiar cred atât de mult în principiul majorității atunci doamna Dăncilă n umai trebuia să aștepte, trebuia să își depună demisia și să la se o altă majoritate să formeze guvernul. Dacă doamna Dăncilă nu pricepe cum funcționează democrația, atunci există o moțiune de cenzură. Alianța USR-PLUS suntem gata să ne asumăm guvernarea, mandatul pe care noi am interpretat că l-am primit și pe 26 mai de la românii care au arătat că nu mai cred în această majoritate”, a spus Dacian Cioloș, în aceeași conferință de presă.

Alianța USR-PLUS a lansat organizarea alegerilor anticipate la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă.

Președintele României a precizat, săptămâna trecută, că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile. Acesta a mai spus că actualul Guvern are nevoie de o confirmare în Parlament și solicită declanșarea procedurii în acest sens.

Totodată, șeful statului a semnat, vineri, demisiile celor trei miniștri ai ALDE.

PNL a anunțat că va depune moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Dăncilă imediat ce vor strânge peste 233 de semnături pentru ca opoziția să fie sigură că va obține voturile necesare adoptării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Alessandro Volta, inventatorul bateriei electrice