Prima pagină » Știri » Regizorul Alexandru Darie a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Regizorul Alexandru Darie a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Regizorul Alexandru Darie a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, managerul general al Teatrului Bulandra din Capitală, care a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Cimitirul Bellu din București.

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie a fost depus vineri seară la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra din București, iar înmormântarea a avut loc duminică.

Oameni obișnuiți, fani ai regizorului, dar și personalități artistice, precum Marian Râlea, Emilia Popescu, Oana Pellea și Ion Caramitru, au venit să îi aducă regizorului un ultim omagiu și să îl conducă pe ultimul drum.

De asemenea, au fost trimise coroane de flori din partea unor instituții precum președinția României, dar și Familia regală.

Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, Ducu Darie a continuat să lucreze și să trăiască în condiții de absolută normalitate și a reușit să finalizeze supraproducția „Coriolanus”, au indicat reprezentanții Teatrului Bulandra într-un comunicat publicat joi. La începutul lunii septembrie, Ducu Darie a prezentat afecțiuni respiratorii care s-au complicat și au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut și alte complicații, pe fondul unei depresii imunitare, iar regizorul a murit miercuri.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.

„Cel mai prețios lucru este timpul și îmi pare rău că în unele momente ale vieții mele am lăsat să treacă timpul. Dacă ar fi să o iau de la început, acesta este singurul lucru pe care într-un fel l-aș schimba, pentru că până la 20 de ani timpul este al tău, după 30 este al altcuiva și cu cât mergi în sus, cu atât devine mai furgerător”, spunea Alexandru Darie în 2011.

Alexandru (Ducu) Darie a studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul „Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.

Alexandru Darie a regizat și spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia.

În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei „Viforul”, cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”. Despre „Visul unei nopți de vară”, cu care la începutul anilor ”90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Ducu Darie a jucat și în filme, precum „Galax, omul păpușă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recentul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015)

„Normalitatea este singurul lucru care nu se simte. Ca și sănătatea, nu o simțim, avem o viață bună, dar când te împiedici și îți spargi nasul, atunci îți dai seama de sănătate”, spunea într-o conferință Alexandru Darie.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, precum titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, Ordinul Steaua Solidarității Italiene în grad de Cavaler și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...