Prima pagină » Știri » Dăncilă: Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic

Dăncilă: Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic

Dăncilă: Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare care îi este atribuită și în care le-a vorbit parlamentarilor PSD despre miza justiției în rămânerea la guvernare, că a vrut să dea un mesaj că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic.

„Eu am spus, am vorbit de Secția Specială, pentru că după cum știți, în spațiul public au apărut anumite afirmații sau unele dintre ele au fost legate de Ministerul Justiției, eu am spus că nu vom da nicio ordonanță de urgență în domeniul Justiției, nici pentru desființarea Secției Speciale, nici pentru alt motiv”, a declarat Viorica Dăncilă.

Ea a apreciat că „dărâmarea Guvernului presupune, de fapt, și numirea procurorilor”.

„Categoric că mizele sunt legate și de aceste lucruri. Dărâmarea Guvernului presupune de fapt și numirea procurorilor. Ăsta este rolul. Știți foarte bine. Eu nu am spus niciodată că magistrații sunt numiți politic, chiar am subliniat că magistrații nu trebuie să mai fie numiți politic și chiar am propus pentru Ministerul Justiției o persoană din domeniul juridic. Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic. După cum știți președintele României a fost cel care a respins această nominalizare”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Reacția premierului vine după ce Newsweek România a publicat o înregistrare audio, atribuită unei ședințe a Vioricăi Dăncilă cu parlamentarii PSD, în care premierul le-ar fi vorbit colegilor de partid despre miza justiției în rămânerea la guvernare. Ca urmare, șapte membri ai CSM au anunțat, într-un comunicat, că solicită plenului CSM și președintelui Lia Savonea să sesizeze Curtea Constituțională, acuzând-o pe Viorica Dăncilă că, prin declarațiile făcute, „știrbește în mod grav independența autorității judecătorești” și „stârnește îngrijorări extreme cu privire la intenția de a subordona politic justiția”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Una dintre cele mai mari fabrici petrochimice din Rusia a fost aruncată în aer. Doliu declarat de președinte, după moartea a 12 oameni
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
O creatoare de modă celebră a murit în condiții misterioase pe un iaht. Ce au scos la iveală anchetatorii
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Ce să eviți la vârsta mijlocie pentru a amâna demența cu 13 ani?