Prima pagină » Știri » Negulescu și Alfred Savu, un nou dosar la SIIJ. Ancheta vizează dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu

Negulescu și Alfred Savu, un nou dosar la SIIJ. Ancheta vizează dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu

Negulescu și Alfred Savu, un nou dosar la SIIJ. Ancheta vizează dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu
Secția de anchetă a deschis un nou dosar pe numele lui Mircea Negulescu și Alfred Savu pentru cercetare abuzivă, aceștia fiind anchetați pentru modul în care a fost instrumentată, la DNA Ploiești, cauza prin care a fost trimisă în judecată un magistrat, achitat ulterior.

Mircea Negulescu și Alfred Savu, care au activat în cadrul DNA Ploiești, au fost puși sub acuzare într-un nou dosar, fapta pentru care sunt cercetați fiind cercetare abuzivă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Cei doi s-au prezentat, miercuri, la sediul Secției pentru Investigare a Infracțiunilor din Justiție pentru a fi informați cu privire la calitatea de învinuiți pe care o au în dosar.

Potrivit acelorași surse, procurorii sunt cercetați pentru modul în care a fost instrumentat dosarul judecătoarei Ruxandrei Popescu, care a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești pentru abuz în serviciu și luare de mită. În 2019, judecătoarea a fost achitată.

De altfel, judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a adresat, în iulie 2019, colegilor săi o scrisoare deschisă în care a vorbit despre abuzuri ale procurorilor DNA și despre necesitatea SIIJ.

În documentul citat, judecătoarea a spus că „1179 de zile am avut calitatea de inculpat, 541 de zile de condamnat în primă instanță”.

„Sunt judecător din anul 1996 și nu am fost sancționată și nici măcar cercetată disciplinar vreodată. În data de 22 martie 2016, la ora 06:20, am fost luată de poliție de acasă și dusă cu mandat la DNA- Serviciul Teritorial Ploiești, acuzată fiind că în schimbul acceptării promisiunii de a primi o haină de blană în valoare de 500 de euro mi-aș fi <încălcat atribuțiile de serviciu>, pronunțând la data de 11 noiembrie 2010 în urma căreia s-ar fi produs un prejudiciu Unității Administrativ Teritoriale or. Sinaia în valoare de 220.000 de euro”, a spus magistratul.

Acesta nu este singurul dosar de la SIIJ în care cei doi procurori sunt implicați. Aceștia mai sunt cercetați pentru grup infracțional organizat alături de fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...