Prima pagină » Știri » Laura Codruța Kovesi a cerut, când era șef DNA, ca interceptările unui fost șef de parchet să fie transmise SRI

Laura Codruța Kovesi a cerut, când era șef DNA, ca interceptările unui fost șef de parchet să fie transmise SRI

Laura Codruța Kovesi a cerut, când era șef DNA, ca interceptările unui fost șef de parchet să fie transmise SRI
Laura Codruța Kovesi a semnat, când era șef DNA, adrese prin care cerea ca interceptările din dosarul fostului procuror general de la Oradea să fie transmise, săptămânal către două unități militare din SRI. După interceptări, dosarul a fost lăsat în nelucrare un an și apoi clasat, arată raportul IJ.

Reprezentanții Inspecției Judiciare au constatat mai multe situații în dosarele cu magistrații de la DNA, iar multe dintre acestea au vizat interceptările dispuse în cauze care, ulterior, au rămas în nelucrare și au fost clasate.

Potrivit concluziilor raportului Inspecției Judiciare, informațiile obținute de anchetatori în urma interceptărilor magistraților au fost trimise, în calitate de beneficiari principali sau secundari (în funcție de situație) și unor unități militare din cadrul SRI. Totodată, au fost și situații în care autorizațiile emise de instanță au fost direct puse în aplicare de o unitate militară din SRI în baza protocolului din 2009, încheiat între Parchetul General și Serviciu.

Un dosar de la DNA structura centrală (deschis în 2014) și trimis ulterior la serviciul teritorial Oradea (2016) a vizat anchetarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la acel moment (Aurel Mascaș), care a fost interceptat în baza a patru mandate de supraveghere tehnică.

Inspectorii judiciari au identificat mai multe adrese al DNA – central, toate semnate de șeful Direcției de la acel moment, Laura Codruța Kovesi. Fosta șefă DNA solicita ca rezultatul mandatelor de supraveghere să fie transmis, săptămânal, către două unități militare din SRI, în calitate de beneficiari secundari. Motivul a fost „efectuarea în condiții optime a urmării penale”.

Inspectorii au mai găsit o adresă semnată tot de Laura Codruța Kovesi către SRI, prin care cerea, în baza protocolului din 2009, sprijin tehnic și analitic în dosar.

Într-un alt dosar de la DNA Oradea, procurorul de caz a cerut într-un dosar penal interceptarea pentru 30 de zile pentru judecător, avocat și alte persoane, dar și autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, pe momente operative.

În același referat, inspectorii judiciari au mai constatat documente care arătau:

– interceptările și înregistrările aprobate mai sus vor fi efectuate de SRI Bihor, în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă;

– redarea convorbirilor și exploatarea materialelor să revină tot SRI Bihor;

– înregistrările audio-video în mediul ambiental și de imagini și redarea discuțiilor înregistrate vor fi efectuate de aceeași structură.

Instanța de la Curtea de Apel Oradea a autorizat măsurile solicitate în martie 2013, însă în perioada martie 2013 – februarie 2014 dosarul a rămas în nelucrare. În iulie 2014, cauza a fost clasată.

Inspectorii judiciari au verificat dosarele de la DNA cu magistrați instrumentate în perioada 2014-2018. În urma plenului de marți, care a durat 7 ore, a fost validat raportul Inspecției Judiciare privind dosarele de pe rolul DNA cu magistrații. Subiectul creat numeroase discuții contradictorii între membrii CSM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
Digi24
Cum a ajuns videoclipul cu ambulanța care „fură copii” să fie distribuit pe TikTok fără eticheta AI. Explicațiile unui cercetător
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept pește?