Prima pagină » Știri » Viața după COLECTIV | Adina Apostol, supraviețuitor: „M-am închis în mine, am răbufnit. Au fost momente în care voiam să cedez”

Viața după COLECTIV | Adina Apostol, supraviețuitor: „M-am închis în mine, am răbufnit. Au fost momente în care voiam să cedez”

La 4 ani de la Colectiv, Adina Apostol, unul din supraviețuitorii din Colectiv, povestește cum arată viața prin ochii omului care a văzut infernul din acea noapte. MEDIAFAX va prezenta, în 30 octombrie, un material document despre efectul Colectiv și drama victimelor din clubul morții.

Adina Apostol a supraviețuit Colectivului și pentru că pe 7 noiembrie 2015, la câteva zile după incendiu, a fost transferată în Belgia.

„Eu la spitalul din Belgia am ajuns în comă, am fost transferată în stare de comă de aici. Am fost transferată după o săptămână de stat în spitalele din România, timp în care m-am infectat, dacă spun corect, cu nouă bacterii”, a povestit Adina Apostol, într-un material mai amplu, care va fi difuzat de către agenția MEDIAFAX la 4 ani de la tragedie.

A trecut prin zeci de operații, iar în ultimii ani spitalul i-a devenit o a doua casă. Viața ei s-a schimbat complet și pentru totdeauna în seara de 30 octombrie 2015. Azi, când vorbim cu ea, este o tânără izolată.

„Am avut multe momente, m-am închis în mine și momente în care am răbufnit și momente în care mă săturasem de tot, momente în care voiam să cedez, da, au fost tot felul de momente (…) Încerc că nu prea iau contact cu oamenii în general, evit”, spune Adina.

O întreb de ce se ferește de cei din jur.

„Pentru că nu prea mă simt bine să fiu luată la tot felul de întrebări, de fiecare dată aceleași întrebări, am obosit cumva de lucrul ăsta, dar am avut de curând două doamne la o benzinărie aproape de casa mea care au început să plângă instant fără să mă întrebe și după aia m-au întrebat, după ce au început să plângă, dacă sunt de la Colectiv, că li s-a părut lor că m-au văzut undeva, și nici nu știam cum să reacționez că mi se rupe sufletul și nu vreau să provoc asemenea sentimente oamenilor din jurul meu. Am încercat de fiecare dată să par puternică, să fiu puternică și pentru ceilalți și să fiu un exemplu în același timp. Să arăt și altora care trec prin asta că poți să ajungi mai departe. Cumva, la un moment dat, o să fac un album cu pozele pe care le-am avut la început și cum am ajuns după câțiva ani, ca să le prezint și altor arși”.

Joi, site-ul Libertatea a publicat noi imagini din acea noapte care arată modul haotic în care au acționat autoritățile în primele minute.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

De mai bine de trei ani de la trimiterea în judecată a cauzei, nu au fost însă înregistrate progrese în dosar, dezamăgirea fiind prezentă pe chipurile supraviețuitorilor și a părinților care și-au pierdut copiii în incendiu. Pentru aceștia, dosarul Colectiv înseamnă: încă un termen încheiat, încă o amânare, alți martori audiați și nicio schimbare.

MEDIAFAX va prezenta, în 30 octombrie, un material document despre efectul Colectiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Doi agenți de Inteligență Artificială au inventat spontan un cod secret pentru a comunica
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!