Prima pagină » Știri » Mircea Beuran, reţinut de DNA pentru 24 de ore. Medicul este acuzat de luare de mită

Mircea Beuran, reţinut de DNA pentru 24 de ore. Medicul este acuzat de luare de mită

Știri
Mircea Beuran, reţinut de DNA pentru 24 de ore. Medicul este acuzat de luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)  – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului Beuran Mircea, potrivit unui comunicat al DNA. Medicul fusese audiat mai bine de 10 ore de către procurori, după ce au avut loc mai multe percheziții la Spitalul Floreasca și la domicliul acestuia.

Vineri, 14 februarie, inculpatul  urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data faptei, inculpatul îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

În cursul zilei, au avut loc mai multe percheziții, la Spitalul Floreasca și la domiciliul medicului, care a fost dus la DNA pentru audieri.

Comunicatul DNA despre cazul Mircea Beuran

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice”, se arată într-un comunicat al DNA.

Percheziții ar fi avut loc loc, în paralel, și la domiciliul medicului de la Floreasca.

Medicul Mircea Beuran, până de curând șef al Secției de chirurgie timp de 20 de ani, a fost ministru al Sănătății în guvernul Năstase.

Mircea Beuran a fost eliberat de la șefia secției în ianuarie, după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.

Raportul Spitalului de Urgență, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operații, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți