Prima pagină » Știri » MĂSURA luată de Raiffeisen Bank față de anumiți clienți, în ultima lună

MĂSURA luată de Raiffeisen Bank față de anumiți clienți, în ultima lună

MĂSURA luată de Raiffeisen Bank față de anumiți clienți, în ultima lună

Raiffeisen Bank a amânat în perioada 16 martie-16 aprilie ratele a peste 1.000 de clienţi IMM cu credite, care au solicitat amânarea plăţii ratelor, în contextul impactului pandemiei de COVID-19.

„Peste 1.000 de clienţi IMM (Întreprinderi Mici și Mijlocii-n.r.) au accesat în perioada 16 martie-16 aprilie facilitatea de amânare a ratelor la credite şi prelungirea pe o perioada de la 3 la 12 luni a liniilor de credit scadente în perioada imediat următoare. În acest scop banca a simplificat fluxurile interne şi documentaţia necesară, astfel încât modificările să poata fi implementate cu un minim de efort din partea clienţilor”, transmit reprezentanţii Raiffeisen, citați de Mediafax.

Instituţia bancară urmăreşte indeaproape măsurile adoptate de stat pentru finanţarea IMM-urilor, şi lucrează pentru implementarea fluxurilor necesare programului IMM Invest lansat astăzi de Fondul Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, cel mai mare program de garanţii pentru companii din istoria României, care poate ajunge la 15 miliarde de lei.

„Urmărim îndeaproape măsurile adoptate de guvern, iar acum lucrăm pentru implementarea fluxurilor necesare programului IMM Invest, pentru a putea oferi clientilor acces la credite pentru investitii si capital de lucru, garantate de catre FNGCIMM, in numele si contul statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice”, a explicat Raluca Nicolescu, director sector IMM în cadrul instituţiei bancare.

Spre sfârșitul lunii martie, această bancă anunța că a decis să amâne cu 3 luni ratele de capital şi să prelungească liniile de credit scadente în perioada următoare.

La începutul acestei săptămâni, Raiffeisen a anunţat că în perioada 16 martie-3 aprilie a amânat ratele a peste 25.000 de clienţi persoane fizice cu credite.

Raiffeisen Bank are în portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii.

Raiffeisen Bank a creditat în 2019 peste 13.300 de antreprenori, iar 4.800 dintre ei au beneficiat de împrumuturi prin programe dedicate de la institutii financiare internationale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!