Prima pagină » Justiție » JUSTIȚIE. Afacerea ”Păcănele”. Un maghiar și patru români, trimiși în judecată pentru că au măsluit sute de aparate

JUSTIȚIE. Afacerea ”Păcănele”. Un maghiar și patru români, trimiși în judecată pentru că au măsluit sute de aparate

Cristian Lisandru
JUSTIȚIE. Afacerea ”Păcănele”. Un maghiar și patru români, trimiși în judecată pentru că au măsluit sute de aparate
Se extinde „moda” scoaterii sălilor de jocuri de noroc din orașe? / foto ilustrativ

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a cinci inculpați. Este vorba despre un cetățean maghiar și patru cetățeni români, aceștia făcându-se vinovați de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În urma anchetei desfășurate, procurorii au constatat că inculpatul cetățean maghiar – în calitate de asociat și administrator a trei societăți comerciale din Târgu Mureș și a uneia din județul Satu Mare, având ca obiect de activitate organizarea de jocuri de noroc – a derulat ”operațiuni ce au dus la fraudarea obligațiilor fiscale prin modificarea mecanică sau electronică a indexului/contorului aparatelor electronice de jocuri de noroc”.

Prin intermediul societăților respective erau exploatate, la nivel național, în peste 200 de locații situate în județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, 283 de aparate electronice de jocuri de noroc care aveau softurile modificate.

Erau efectuate intervenții directe neautorizate asupra aparatelor

Societățile comerciale respective închiriau spații comerciale situate atât în mediul urban, cât și rural (de regulă în incinta unor localuri de alimentație publică), în care erau exploatate aparate de joc, urmare a încheierii unor contracte cu proprietarii localurilor respective – chiria lunară fiind de aproximativ 1.200 lei/ aparat.

Pe lângă contractul încheiat, între cele două părți era făcută și o înțelegere neoficială prin care se stabileau cotele părți din încasările rezultate pe parcursul unei luni. Astfel, 60% din câștiguri reveneau societăților controlate, iar 40% proprietarului firmei care pusese la dispoziție spațiul necesar.

Modul de operare pus în practică consta în efectuarea de intervenții directe neautorizate asupra  mecanismelor/sistemelor de contorizare ale aparatelor de joc în scopul diminuării sumelor declarate, înregistrate și impozitate ca venituri și colectarea fondurilor nesupuse fiscalizării. Menționăm că, în conformitate cu legislația din domeniul jocurilor de noroc, intervenția asupra componentelor funcționale, hardware sau software, a aparatelor de jocuri de noroc se poate realiza doar în prezența reprezentanților Biroului Român de Metrologie Legală, care ulterior au obligativitatea legală de a sigila aparatele.

”Principalele modalități concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/ sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele susmenționate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea contorului mecanic de ieșire (metodă ce nu necesită intervenția fizică în aparat, precum și scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câștig prin instalarea unor dispozitive artizanale numite ”frâne”, care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câștiguri mari (jackpot mare)”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul General.

Dispoziții de plată emise în fals

În cazul efectuării unor verificări inopinate ale instituțiilor din domeniul fiscal, diferențele negative existente între sumele aflate în casieriile locațiilor și cele rezultate scriptic din consultarea indexului/contorului aparatelor de joc asupra cărora nu s-a intervenit în timp util erau justificate prin emiterea în fals de dispoziții de plată corespunzătoare unor sume acordate drept câștiguri clienților.

De menţionat faptul că, pentru a justifica sumele de bani care sunt retrase din aparatele de jocuri, bani care erau însuşiţi fără să fie fiscalizaţi, la sfârşit de lună se întocmea câte o dispoziţie de plată către un jucător care ar fi câştigat respectiva sumă sau o dispoziție de plată globală.

Menționăm că prejudiciul total adus bugetului de stat de către inculpați, urmare a activităţii lor, este în sumă totală de 390.836,00 lei  prin neînregistrarea, în evidenţa contabilă şi în declaraţiile fiscale depuse, în perioada 2015 – 2016, a unui profit în sumă de 1.574.869,00 lei.

”Pe parcursul instrumentării prezentei cauze, s-a dipus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui număr de 283 de aparate de jocuri de noroc, identificate și indisponibilizate întrucât au fost folosite la săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpaților. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea inculpaților, dintre care unele situate pe teritoriul Ungariei, instituirea măsurii realizându-se prin cooperare judiciară internațională”, se mai precizează în comunicatul Parchetului General.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat