Prima pagină » Economic » Vești bune pentru bugetari! Vor avea salarii cu 45% mai mari decât angajații din mediul privat

Vești bune pentru bugetari! Vor avea salarii cu 45% mai mari decât angajații din mediul privat

Vești bune pentru bugetari! Vor avea salarii cu 45% mai mari decât angajații din mediul privat

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) susține că angajații din aparatul bugetar vor avea un salariu lunar mediu brut cu aproximativ 45% mai mari decât cei din mediul privat în anul 2021.

CNSP preconizează că în anul 2020, salariu mediu brut pentru angajații de la stat va fi de 6.836 de lei, în timp ce în 2021 va ajunge la 7.141 lei.

Salariile bugetarilor, avans considerabil față de cele ale angajaților din mediul privat

Comparativ, în mediul privat situația stă astfel: salariu mediu brut de 4.715 lei în 2020, iar pentru anul 2021 Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză apreciază un salariu de 5.078 de lei, potrivit Mediafax.

De precizat este faptul că în sectorul public salariile cresc în funcție de vechimea în muncă, precum și gradaţiilor şi mecanismelor prevăzute în Legea salarizării unitare. De cealaltă parte, în mediul privat, salariile depind de performanţele şi situaţiile financiare ale companiilor, care în anul 2020 au avut de suferit în cotnextul pandemiei de coronavirus.

Banca Mondială: România va înregistra un deficit bugetar de 9,1% în 2020

Pandemia de COVID-19 a afectat grav activitatea economică a României și veniturile gospodăriilor pe termen scurt, spune indicele de capital uman al Băncii Mondiale. Criza sanitară va adânci criza economică. România va înregistra, în 2020, o contracție economică de aproape 6%, în timp ce cheltuielile statului vor determina creșterea deficitului la aproximativ 9,1%.

Economia s-a contractat cu 4,7 la sută în primul semestru al anului 2020, determinată de un declin de 10,5 la sută în T2. În ceea ce privește cererea, exporturile de bunuri și servicii au scăzut cu 15,1% în primul semestru al anului 2020, întrucât partenerii comerciali europeni au fost afectați semnificativ de criză. Importurile s-au contractat mai puțin decât exporturile (în scădere cu 9,4%), ducând la o creștere de 21% a deficitului comercial în primul semestru. Slăbirea cererii externe din Europa, alături de restricțiile legate de pandemie, a determinat contractarea industriei cu 14,1% în primul semestru. Cifra de afaceri în comerț și servicii a scăzut cu 17% în S1, dar indicatorii de înaltă frecvență indică o revenire relativ rapidă. (MAI MULTE DETALII AICI)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, în fața unui pericol existențial. George Scutaru, la „Agenda Internațională”: „Riscăm să avem 850 km de graniță cu Rusia”
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Ai buletin vechi? Până la ce dată îl mai poți folosi pentru a călători în străinătate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!