Prima pagină » Economic » Macroeconomie » De Crăciun, românii au preferat pensiunile rurale și agroturistice. Traian Bădulescu: „Pe un loc disponibil pentru petrecere se bat mai mulți turiști”

De Crăciun, românii au preferat pensiunile rurale și agroturistice. Traian Bădulescu: „Pe un loc disponibil pentru petrecere se bat mai mulți turiști”

De Crăciun, românii au preferat pensiunile rurale și agroturistice. Traian Bădulescu: „Pe un loc disponibil pentru petrecere se bat mai mulți turiști”
Predealul este una dintre cele mai căutate destinații în sezonul de iarnă / Sursa foto: Mediafax foto - caracter ilustrativ

Măsurile impuse de autorități pentru gestionarea pendemiei de COVID-19 i-au făcut pe români să aleagă să petreacă Crăciunul mai degrabă acasă. Cei care au ales să plece din localitate, au ales pensiunile. În același timp, sunt proprietari de structuri de cazare care nu au deschis sau nu au organizat nimic special de sărbători. Accesul la restaurante este principala problemă a momentului în industria ospitalității, astfel că acolo unde sunt planificate petreceri, la 50% din capacitate, este „concurență” pe locuri, spune consultantul în turism Traian Bădulescu.

Dacă în 2019, de Crăciun era forfortă în stațiuni și nu aveai unde parca o mașină, acum hotelurile și pensiunile din România ocupate integral sunt o excepție, spune consultantul în turism Traian Bădulescu, într-un material de analiză a situației la zi, realizat la solicitarea Gândul.ro.

Tabloul la zi al turismului intern

Din cauza restricțiilor impuse, mulți turiști au decis să nu își petreacă sărbătorile în afara localității de origine, deși aveau această intenție, ținând cont că nici piscinele interioare sau spa-urile nu sunt deschise. Ca atare, sunt proprietari de structuri de cazare care nu au deschis sau nu au organizat nimic special de sărbători. Totuși, partea plină a paharului este că în România nu a intervenit un lockdown total.

Sunt hoteluri care au organizat masă la 50% din capacitatea hotelului, în stațiuni precum Predeal, Sinaia, Bușteni sau Poiana Brașov. La ora actuală, pe un loc disponibil care să ofere condiții de petrecere a sărbătorilor „se bat” mai mulți turiști care vor să vină.

De Crăciun, turiștii au preferat, așa cum a fost tendința pentru tot anul, pensiuni rurale și agroturistice, vile și hoteluri mai mici. Dar în special în stațiunile montane și orașe, turiștii au ales și hoteluri mai mari, de calitate, care respectă toate regulile de securitate.

Cele mai căutate stațiuni

În afară de Valea Prahovei și Bran-Moieciu, alte destinații interne căutate de sărbători sunt cele de turism rural – Bran-Moieciu, Fundata, Maramureș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Apuseni, Oltenia de sub Munte, Buzău, Vrancea și multe altele. Apoi, urmează stațiunile montane cu facilități de sporturi de iarnă – Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Azuga, Bușteni dar și Rânca, Straja, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Păltiniș, Borșa etc.

Costul mediu al unui pachet de Craciun a fost între 500 și 1000 de lei, cu cina festivă inclusă precum și alte mese incluse. Anumite vile și pensiuni cu 5-10 camere se închiriază integral, gen 1200-1500 lei pe noapte sau 4000-6000 de lei pe o medie de 3 nopți, doar cu asigurarea cazării și a facilităților oferite de clădire și fără servicii de masă.

Care sunt condițiile pentru accesul în restaurant

Problema mare a turiștilor este că nu mai au la dispoziție restaurante interioare, nu au unde să mănânce decât dacă se cazează la hoteluri care dețin aceste facilități de bază. Firește, dacă ieși în oraș, unica alternativă este de a sta pe o terasă, iar vremea, mai ales la munte, nu prea permite acest lucru.

De exemplu, un hotel cu 70 de camere oferă acum la vânzare 35 de camere, pentru a permite și accesul cu distanțare al turiștilor în restaurantul propriu, regula fiind de a primi proprii clienți cu 50% din capacitate și cu distanțare. În acest context, avantajate sunt hotelurile care au spații de masă mai generoase, care permit implicit cazarea unui număr mai mare de clienți.

Deci cele 35 de camere vândute ar însemna în contextul pandemiei vânzare 100%, deși în mod normal ar fi 50% din capacitatea reală.

Programul în restaurantele interioare este făcut doar pentru clienții hotelului. Meniul mesei festive va fi la fel de variat așa cum eram obișnuiți, însă turiștii vor respecta regulile de distanțare, gradul de ocupare a restaurantului nu trebuie să depășească 50% din capacitate și la o masă sunt pot sta cel mult șase clienți.

Unii turiști au venit pentru relaxare, peisaje, natură și au optat din start pentru a servi masa în propria cameră. Consider, totuși, că un restaurant poate asigura mult mai bine măsurile de siguranță sanitară, igienică și alimentară decât petrecerile la domiciliu sau chiar în camera de hotel.

Hotelierii se pot declara mulțumiți de gradul de ocupare, date fiind incertitudinile recente

Proprietarii de hotelurile și structuri de cazare deschise și pregătite pentru a primi turiști se pot declara mulțumiți față de gradul de ocupare, ținând cont că în urmă cu mai puțin de o lună existau încă multe incertitudini. Chiar și între Crăciun și Revelion, unele dintre structurile de cazare deschise au un grad de ocupare de peste 50%.

Ca destinații externe, în mod atipic pentru perioada de final a acestui an, când nu mai avem Bulgaria, Grecia, city break-uri sau Finlanda cu Laponia, câteva destinații calde au prins foarte bine de Crăciun. Anume Egipt (Hurghada și Sharm El Sheikh), Emiratele Arabe Unite (Dubai, Abu Dhabi, Ras Al Khaimah) și, mai puțin, Mexic sau SUA. Practic, orice destinație unde se mai poate călători fără restricții majore ci doar cu solicitarea unui test PCR covid negativ este căutată de către turiștii cu venituri de la medie în sus în perioada de sărbători, dar în special pentru Revelion.

Era bine dacă ne promovăm și pe extern cu destinațiile de schi, pentru stimularea incoming-ului. Însă, este drept, măsurile au fost comunicate destul de târziu, așa cum se întâmplă cam peste tot în lume și, pe de altă parte, încă sunt multe restricții de circulație, inclusiv țntre statele europene.

Față de anul trecut, care a fost un an turistic normal, turismul a scăzut cu circa 50-60%, iar scăderea cifrei de afaceri a agențiilor de turism s-a ridicat la 70%, mai ales datorită scăderii mari a outgoing-ului și a prăbușirii aproape totale a incoming-ului. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat primăvara și toamna față de anul precedent, sezonul estival pe partea de turism intern având o ușoară revenire în luna august.

Estimez că și de sărbători, scăderea este de circa 50% față de anul trecut, ținând cont că nu toate structurile de cazare sunt deschise, iar mulți turiști au hotărât să rămână la casele lor.

Recomandarea video

Mediafax
Știri false despre „alimente contaminate din Ucraina” se răspândesc în mediul online din Polonia
Digi24
Haos pe portavionul USS Harry S. Truman. Un crucișător american a confundat propriile avioanele F/A-18 Super Hornet cu rachete inamice
Cancan.ro
Cel mai mare secret al Ștefaniei Szabo iese la iveală: incredibil cu cine se iubea pe ascuns! 'Este un om important, cu familie!'
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
Mediafax
Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când vor ajunge banii la beneficiari
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Scenariu absurd într-o comună din Dolj: Primăria, câștigată de candidatul PSD, care în urmă cu 6 luni a fost ales primar din partea PNL
Cancan.ro
SURPRIZĂ! Cine este soția lui Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, și ce afaceri 'învârte'
Ce se întâmplă doctore
Transformarea uluitoare a prezentatorului celebru, după ce a slăbit spectaculos! Acum e alt om, abia l-au recunoscut apropiații
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Agenția Spațială Europeană pune la bătaie 23.000 de euro pentru cei care rezistă 100 de zile într-un modul de stație spațială