Prima pagină » Actualitate » Reprezentanții Institutului Matei Balș vor susține o conferință de presă, după incendiul în care 5 persoane au decedat

Reprezentanții Institutului Matei Balș vor susține o conferință de presă, după incendiul în care 5 persoane au decedat

Reprezentanții Institutului Matei Balș vor susține o conferință de presă, după incendiul în care 5 persoane au decedat
Incendiul de la Institutul Matei Balș, relatat în presa internațională. Jurnaliștii atrag atenția asupra stării sistemului sanitar din România. Sursa foto: Profimedia

Managerul interimar al spitalului și medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al spitalului, urmează să susțînă o conferință de presă în urmă incendiului în care au murit cinci oameni.

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la un salon de la parterul Spitalului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, din Capitală. Potrivit ISU București Ilfov, bilanțul inițial este de patru morți. Peste 120 de pacienți, dintre care mulți infectați cu noul coronavirus, au fost evacuați și urmează să fie transportați la alte spitale. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a confirmat în cadrul ediției de vineri, 29 ianuarie, a emisiunii GÂNDUL LIVE, faptul că bilanțul morților a urcat la 5!

3 persoane carbonizate și 1 persoană în resuscitare în urma incendiului de la „Matei Balș”. Ulterior, a fost găsit încă un cadavru carbonizat

Potrivit ISU București – Ilfov, focul a izbucnit în jurul orei 5.00, la parterul unui corp de cladire P+3, pe doua laturi. Focul a fost stins repede și au fost constituite echipe de căutare și salvare a persoanelor, în condițiile în care în clădire se aflau în jur de 120 de persoane.
La fata locului au fost trimise toate resursele disponibile pentru salvarea persoanelor: ambulanțe, autospeciale pentru victime multiple, spital mobil, și descarcerare.

Pacienții au fost preluați de ambulanțele SMURD.

-Știre în curs de actualizare-

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi