Alina Bârgăoanu: ”De la programul unic al televizorului la ecranul unic al dispozitivului mobil” (OPINIE)

În România, transformările ecosistemului informațional s-au produs într-o perioadă foarte scurtă de timp, doar cu puțin mai lungă de o generație. Am trecut, în doar 31 de ani, de la programul unic al televizorului alb-negru la ecranul unic foarte colorat al dispozitivului mobil, care ne bombardează, fără oprire și fără opreliște, cu vrute și nevrute. Judecând din această perspectivă lucrurile, nu e de mirare că suntem atât de bulversați că avem legături atât de fragile, uneori chiar îndoielnice, cu realitatea, cu faptele, cu lumea și contextul în care trăim.

Hamburgeri digitali oferiți pe gratis

Postări pe Facebook, mesaje pe mesageria privată Facebook, pagini publice, grupuri private, meme, bancuri, video-uri, pe Whatsapp, pe Instagram, pe Youtube, pe Tiktok, site-uri mai proeminente, mai obscure, talkshow-uri de televiziune care se varsă, trunchiat sau nu, oricum amestecat, tot în onlline, seriale pe Netflix, citate din romane post-apocaliptice distribuite prin toate aceste mijloace.

SCANDAL Trump, supărat pe două politiciene democrate care i-au deranjat discursul de aseară: Au IQ scăzut. Ar trebui să se urce într-o barcă cu Robert De Niro

23:47

MARIUS TUCĂ SHOW Silviu Predoiu: „Nicio persoană din servicii nu a specificat ingerința rusă în rapoartele oficiale. Știu foarte bine că politicienii se sucesc”

23:30

Am folosit de multe ori în analizele mele despre ecosistemul informațional contemporan termenul de „dezordine”. Pandemia  a relevat expresivitatea involuntară sau, dacă vreți, multiplă, a termenului din limba engleză, care este utilizat și cu referire la tulburările de alimentație („eating disorder”). Cred că putem recunoaște „foamea” cu care cei mai mulți dintre noi am consumat, în perioada pandemiei, conținutul preponderent digital aflat în flux continuu. Continuând metafora, senzația de sațietate pare să nu se instaleze niciodată; pofta vine mâncând (cu cât petreci mai mult timp cu ecranul dispozitivului mobil în față, cu atât ai șanse să rămâi acolo, scroll, like, share, comment, post și din nou scroll). Invazia contemporană de informații, pseudo-informații, zvonuri, indignări, poze, video-uri, meme, bancuri, bășcălii și narațiuni conspiraționiste seamănă, pentru utilizatorul platformelor digitale, cu o tulburare de alimentație. De altfel, termenul de „obezitate informațională” se află de ceva timp în uz.

Fenomenele contemporane dezinformare 2.0, dezordine informațională, haos informational, faliment informațional par a fi, simultan, o problemă a bombardamentului, a supra-abundenței de conținut – gratis, mai ceva decât hamburger-ul ieftin de la McDonalds; dar și o problemă a excesului în ceea ce privește consumul. Ne îndopăm cu hamburgeri digitali oferiți, cu generozitate – „pe gratis” – de platformele digitale, și vrem sau chiar pretindem să fim supli, tonifiați și sănătoși ca și cum am mânca numai legume la grătar.

Propaganda participativă  

Actuala criză sanitară globală se derulează în acest ecosistem informațional schimbat sau în curs de transformare, caracterizat  de tranziția de la penuria informaţională la supra-abundenţa informaţională; de la prevalența, în actul comunicării, a persoanelor care interacționează la prevalența interacţiunilor și a rețelelor în care au loc interacțiunile.

În ceea ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a numit „infodemie”, adică „o supra-abundenţă de informaţii – unele corecte, altele nu – care îngreunează accesul oamenilor la surse de încredere tocmai când au mai multă nevoie de ele”, s-au întâlnit mai multe tendinţe pe care pandemia doar le-a potențat sau accelerat. Dintre acestea, menționez: acapararea spațiilor publice de către platformele digitale, viralizarea comunicării, hibridizarea spațiilor publice și personale (ambele simultan semi-publice și semi-personale); transformarea emoțiilor, a opiniilor și a predispozițiile noastre latente în principalul câmp de confruntare; aplatizarea și politizarea câmpului cunoașterii, în sensul transformării informației de tip expert, inclusiv sau mai ales a informației de natură științifică, medicală, într-o opinie ca oricare alta, aflată pe picior de egalitate cu orice altă opinie politică.

Astfel de transformări au condus și la actualizarea termenilor pe care literatura de specialitate îi folosește în legătură cu demersurile contemporane de propagandă: propagandă participativă, propagandă interactivă, propagandă peer-to-peer, propagandă algoritmică sau computerizată. Termeni care surprind tocmai faptul că noul câmp de confruntare este compus din emoțiile, opiniile, predispozițiile noastre latente și din exprimarea lor în mediul online, semi-public și semi-privat.

„În sat sunt 10 posturi TV și un singur medic”

Într-un foarte reușit articol publicat în cotidianul Libertatea, autorii au reușit să scoată la lumină această caracterizare a spațiului informațional românesc, antrenat în transformările pe care am încercat să le sintetizez mai sus. 10 posturi tv, la care se adaugă nu știm câte telefoane mobile conectate la internet, pe care au loc nu știm câte interacțiuni – pe Whatsapp, Facebook, Facebook messenger, posibil chiar Tiktok sau Instagram.

Un flux continuu de conținut digital seducător, atractiv, aproape irezistibil, menit ori să înduioșeze, ori să înfurie: fapte și contra-fapte despre orice, opinii, interpretări, contra-opinii și contra-interpretări despre orice. Sindromul ecranului unic, cum a mai fost denumit: simpatice video-uri cu pisici sau nepoți care învață să gângurească sau să meargă în picioare departe de bunici curg pe același ecran cu apeluri furioase de nu asculta sfaturile medicilor, mai precis, ale medicului, după cum arată lucrurile.

Înlocuim „medicul” cu „profesorul” și ajungem cam la aceeași caracterizare. „Proful” cool, care nu are școală, mai mult, chiar disprețuiește școala, pentru că e prea plictisitoare, prea didactică, prea cu învățat, prea ne-cool. Și nu cred că ne putem iluziona că situația din mediul rural ar fi mult diferită de cea din urban, inclusiv din marile aglomerări urbane. Adăugăm și faptul că, la noi, tranziția de la penuria informațională (programul unic al televizorului) la supra-abundența informațională (ecranul unic al dispozitivului mobil) s-a făcut uluitor de repede, cam în decursul unei generații, nu mai mult.

Nu cred că ar trebui să ne mai mire că devenim confuzi, bulversați, vulnerabili emoțional, excesiv de furioși sau excesiv de înduioșați. Sper ca, măcar din când în când, unii dintre noi vom intra (ciudat, altfel) într-un tip de monolog interactiv cu acel ecran unic și îl vom întreba, precum Moromete: „pe ce te bazezi?”.