Prima pagină » Actualitate » Ce îi răspunde Ministerul Sănătății lui Emil Boc. Primarul din Cluj ceruse schimbarea modului în care se calculează rata de infectare cu SARS-CoV-2

Ce îi răspunde Ministerul Sănătății lui Emil Boc. Primarul din Cluj ceruse schimbarea modului în care se calculează rata de infectare cu SARS-CoV-2

Ce îi răspunde Ministerul Sănătății lui Emil Boc. Primarul din Cluj ceruse schimbarea modului în care se calculează rata de infectare cu SARS-CoV-2
Ce îi răspunde Ministerul Sănătății lui Emil Boc. Primarul din Cluj ceruse schimbarea modului în care se calculează rata de infectare cu SARS-CoV-2. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Tot mai mulți primari sunt nemulțumiți de modul în care este calculată rata de incidență COVID-19 și susțin că localitățile lor ar fi victimele propriului succes.

Edilii ridică o problemă simplă: aceștia susțin că atunci când se testează mult, numărul de cazuri de COVID-19 este mare, motiv pentru care ar trebui cumva să fie ponderat acest efect atunci când se calculează rata de infectare pentru a nu pune la pământ economia locală, informează Digi24.

Primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, spunea, spre exemplu, că a făcut demersuri în acest sens pe lângă autoritățile centrale, însă nu s-a schimbat nimic.

Recent, și primarul din Alba Iulia a cerut modificarea regulilor privind calcularea ratei de incidență a COVID-19. O opinie similară a avut și primarul Timișoarei.

„Suntem corecți, testăm, facem vaccinuri, respectăm măsuri impuse, dar la capitolul testări ajungem să punem economia pe butuci. Am cerut un singur lucru: să se coreleze nivelul de testare cu rata de infectare. Dacă testezi mai mult, să se pondereze că ai făcut mai multe teste și de aceea rata e mai mare! Ni s-au făcut promisiuni, dar suntem cu ele în brațe. Eu cred că sunt experți care sunt rupți de realitate, sunt cu ochii în calculator și nu se uită cu un ochi în realitate. Realitatea din ecran e diferită de cea din viața reală. Să nu omoare economia, până nu e prea târziu!”, spune Emil Boc.

Răspunsul Ministerului Sănătății

Întrebată de către jurnaliștii Digi24 ce părere are în legătură cu nemulțumirile edililor, Andreea Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, nu s-a declarat întru totul de acord cu aceștia

„Eu aș pune altfel problema: faptul că în cele trei județe se testează mai mult este, de fapt, un exemplu de grijă suplimentară față de populația din județele respective, pentru că este dorința de a vedea pe ce date stai, și nu de a ascunde printr-o netestare corespunzătoare ceea ce se întâmplă de fapt în realitate. Deci, aș spune că este un lucru bun că testează și că știu mai corect ce se întâmplă în județele respective, iar pe de altă parte, faptul că sunt nevoiți să închidă clase sau școli sau activitatea HoReCa este, de asemenea, din punctul meu de vedere, un motiv de grijă pentru populație, pentru că prin astfel de măsuri, pe care le vedem aplicate la nivel mai mic sau mai mare în toată lumea, de fapt vedem că se poate obține o scădere și o domolire, practic, a procesului epidemic”, a explicat secretarul de stat.

Andreea Moldovan mai susține că nu ar fi corect să fie luat în calcul și numărul de teste efectuate, deoarece relevant este de fapt procentul de teste pozitive.

„Statistic, nu e corect să facem așa ceva (să fie luate în calcul și numărul de teste efectuate, n. red.), pentru că de fapt ne interesează procentul de teste pozitive. Acolo e important și numărul total, dar numărul îl știm cu toții și dacă sunt 200 de teste pozitive sau 300, nu avem siguranța că în populație sunt doar atâtea. Nu ar fi corect să modificăm rata de incidență care să se aplice acestor județe. Din contră, ceea ce trebuie să facem – și iarăși este un proiect la care lucrăm și sper să se definitiveze și el cât mai repede – ar fi să se crească accesul populației pentru testare, pentru că e important să testăm, e important să raportăm ce avem pozitiv, pentru că atunci putem trage niște concluzii corecte”, a adăugat Andreea Moldovan.

Andreea Moldovan: Există capacitate de testare, ea nu trebuie neapărat crescută

Secretarul de stat mai spune că în România există capacitate de testare și, în prezent, aceasta nu trebuie să fie neapărat crescută.

„Avem acele laboratoare care fac PCR și care sunt în continuare disponibile, avem și testele de antigen rapid, care iarăși sunt disponibile și ne-ar ajuta să avem niște rezultate rapide. Nu e atât problema de capacitate de testare, dar e extrem de important ca populația să fie informată și să înțeleagă că este important să se testeze la cele mai mici simptome de boală și de asemenea este extrem de important ca aceste rezultate pozitive să fie raportate, pentru că atunci și oamenii care sunt în cauză vor putea să aibă parte de o supraveghere medicală mai bună – nu neapărat internare, știu că e ceva care sperie pe toată lumea, dar măcar, ca pozitiv, să poată fi urmărit mai bine”, a argumentat Andreea Moldovan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”