Prima pagină » Economic » Digitalia » TikTok for Business se lansează în România: Compania chineză vine cu o echipă locală care va oferi consultanță clienților și agențiilor de marketing

TikTok for Business se lansează în România: Compania chineză vine cu o echipă locală care va oferi consultanță clienților și agențiilor de marketing

Gilda Popa
TikTok for Business se lansează în România: Compania chineză vine cu o echipă locală care va oferi consultanță clienților și agențiilor de marketing

TikTok, platforma populară în rândul tinerilor pentru video-uri de scurtă durată, lansează TikTok for Business în România pentru a susține brandurile, specialiștii în publicitate și IMM-urile în eforturile lor de a-și dezvolta prezența pe rețeaua socială, spun reprezentanții companiei într-un comunicat transmis miercuri.

TikTok for Business vine cu soluții pentru specialiștii în marketing, prin care aceștia pot conecta brandurile cu comunitatea creativă de pe TikTok, oferindu-le astfel posibilitatea de a transmite mesajul companiei către publicul țintă.

O echipă locală a TikTok va oferi consultanță cu privire la promovare pe platformă pentru clienți și agenții

Prin TikTok for Business compania va oferi suport și programe educative brandurilor locale care au nevoie de sprijin pentru a naviga platforma cu scopul de a ajunge la publicul lor țintă. O echipă locală cu experiență în business va veni cu soluții eficiente de promovare pentru clienți și agenții, prin care aceștia pot utiliza TikTok în mod profesional.

„TikTok conectează oameni din toate colțurile lumii, indiferent de unde locuiesc, ce vârstă sau ce experiențe au. România a primit TikTok cu mult entuziasm și ne bucurăm să vedem că numărul utilizatorilor crește constant și exponențial. Îmi face plăcere că alături de echipa mea pot contribui la dezvoltarea comunității TikTok din țară și că putem oferi oportunități unice partenerilor noștri din România” a spus Sylwia Chada, General Manager TikTok CE.

TikTok este aplicația cu cea mai mare creștere și cel mai mare număr de descărcări din lume, din ultimul an, conform Apptopia.

Mihai Bocai, CEO ProductLead: Parteneriatul cu TikTok consolidează accesul la informații, date și API-uri importante care ajută la personalizarea serviciilor pentru clienți

Marketingul digital se va dezvolta pe baza evoluției obiceiurilor de consum dictate de progresele tehnologice. Mobile, gesturi, voce, acestea sunt noul normal pentru noile generații care vor împinge limitele tuturor ecosistemelor la maxim, spune Mihai Bocai, CEO ProductLead, într-un interviu pentru GÂNDUL FINANCIAR. La nivel global, cifrele DataReportal arată că 2021 a adus aproape o jumătate de miliard de noi utilizatori de social media, a însumat 1,3 miliarde de ani petrecuți de consumatori folosind internetul și trilioane de dolari cheltuiți pentru comerțul electronic.

Business-urile nu mai pot spera să fie competitive în acest uriaș „haos informațional” fără a-și automatiza o mare parte din procesele de marketing, explică Mihai Bocai, care a anunțat recent că ProductLead a încheiat parteneriate cu TikTok și cu Facebook. Aceste colaborări cu platformele social media consolidează accesul la informații, date și API-uri importante care ajută la personalizarea serviciilor pentru clienți, explică Mihai Bocai. De asemenea, le va permite brandurilor să își diversifice, monitorizeze și adapteze conținutul promovat într-un mod creativ și automatizat.

Platforma TikTok a înregistrat 100 de milioane de conturi active în Europa

TikTok a fost clasat în BrandZ Top 100 Cele Mai Valoroase Branduri Globale în 2020 și în top 10 la categoria Entertainment. În România, TikTok este una dintre cele mai utilizate și descărcate aplicații din țară. Companiile au început deja să interacționeze pe platformă și să creeze comunități active în jurul brandurilor lor.
Prioritățile TikTok sunt siguranța tinerilor pe platformă și sprijinul acordat oamenilor și brandurilor în încercarea lor de a-și crea o identitate online, se arată în comunicatul companiei.


Compania chineză mai afirmă că, pentru a atinge aceste obiective, în special pentru tineri, „TikTok a făcut schimbări semnificative” la mijlocul lunii decembrie 2020, prin lansarea unor instrumente pentru familii, iar în ianuarie 2021 a adăugat „modificări pentru siguranța utilizatorilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani, ale căror conturi vor fi private în mod automat”.

TikTok este cea mai importantă aplicație pentru video-uri de scurtă durată și are o prezență globală, cu birouri în Los Angeles, New York, Londra, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

Aplcația TikTok a fost lansată în septembrie 2016, în China, sub numele de Douyin (vibrații). Din 2017, rețeaua socială s-a extins la nivel internațional sub numele de TikTok. Aceasta a atras mai ales publicul tânăr, datorită faptului că permite doar postarea filmulețelor de scurtă durată, între 3 și 15 secunde.

Aplicația este deținută de compania de servicii online ByteDance, fondată în anul 2012, de antreprenorul chinez Zhang Yiming, care avea 29 de ani atunci. Între timp, el a ajuns la o avere estimată la 36 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli