”Duș rece” pentru Nicușor Dan și consilierii CGMB. Instanța i-a obligat să plătească amenzi și penalități în scandalul ”Depozitul Ecologic Vidra”

”Duș rece” pentru Nicușor Dan și consilierii CGMB. Instanța i-a obligat să plătească amenzi și penalități în scandalul ”Depozitul Ecologic Vidra”
Publicat: 24/06/2021, 19:06

Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, a declarat că o colectare selectivă a deșeurilor, la nivelul Capitalei, ar putea fi posibilă la începutul anului viitor, numai că până atunci ar trebui rezolvate unele ”litigii” pe care Primăria Generală le are cu Eco Sud SA, firma care gestionează Depozitul Ecologic de la Vidra.

Primarul Capitalei a menţionat că groapa de gunoi de la Chiajna s-a închis, în timp ce depozitul de la Vidra ar putea fi folosit pentru o perioadă de cel puţin trei ani, ținând cont de volumul de deşeuri pe care îl generează, în prezent, locuitorii Capitalei.

Numai că relația municipalității cu firma Eco Sud este un tensionată, existând patru-cinci litigii în desfășurare și – potrivit lui Nicușor Dan – ”o divergenţă între 20 de euro şi 40 de euro” provenită din ”contrele” pe tema tarifelor practicate.

”În ceea ce priveşte depozitul de la Vidra, gestionat de Eco Sud, şi aici sunt vreo patru-cinci litigii între noi şi cei de la Eco Sud. Eu sper să rezolvăm amiabil. Singurul punct de divergenţă este preţul cu care să se ducă gunoiul de către primăriile de sector acolo. Este o divergenţă între 20 de euro şi 40 de euro. Există un consorţiu de avocaţi pe care tocmai l-am desemnat să se ocupe din partea noastră din acest diferend. Cu ajutorul lor o să facem şi o nouă analiză economică. Eu sper să încheiem, să zicem, în două-trei luni de acum, în mod amiabil, eventual cu un arbitraj, acest diferend legat de preţ, astfel încât tot ce înseamnă depozitare de gunoi în Bucureşti să reintre în legalitate”, declara Nicușor Dan în 21 mai.

”Mărul discordiei”, majorarea tarifelor de depozitare. Promisiunile lui Nicușor Dan

Pentru a avea câștig de cauză în disputa cu Eco Sud SA, Nicușor Dan ar fi făcut apel la ”solidaritatea” consilierilor CGMB, promițându-le acestora că ”va răspunde el”, spun sursele GÂNDUL.RO, și că nu vor exista repercusiuni asupra lor.

O paralelă poate fi făcută între această situație și scandalul declanșat prin anularea PUZ-urilor de sector în Capitală, Nicușor Dan adoptând aceeași ”tactică” a promisiunilor făcute consilierilor CGMB, în sensul că nu vor avea de suferit de pe urma votului.

La vremea respectivă, Aurelian Bădulescu,liderul grupului PSD din Consiliul General, le-a atras atenția consilierilor CGMB că vor exista repercusiuni în urma ”planului” întocmit de Nicușor Dan și că fiecare consilier ”va răspunde” la un moment dat.

”Domnule Nicușor Dan, v-am urmărit cu atenție de când ne-am cunoscut, de când erați dumneavoastră mic. Eram sigur că atunci când va veni momentul – și iată că a venit – nu o să stați niciodată pe gânduri și veți propune anularea acestor PUZ-uri. Numai că vreau să vă spun un singur lucru: nu faceți acum decât să aduceți presiune pe oamenii din București care au niște investiții în derulare. Nu vorbesc numai de investitori, ci și de furnizorii de utilități. Cred că v-ați pripit! Aceste PUZ-uri, atunci când au fost promovate, a existat o consultare publică, cetățenească, la care a participat mai toată lumea. Ceea ce faceți acum face parte dintr-un plan care să vă mulțumească pe dumneavoastră și acoliții dumneavoastră. Aveți această conduită criminogenă. Atrag atenția colegilor consilieri că vom răspunde fiecare dintre noi de următoarele acțiuni pe care toți cei care au fost și vor fi vătămați le vor face împotriva noastră”, avertiza Aurelian Bădulescu, în ședința din 26 februarie.

Consilierii CGMB și Nicușor Dar ar putea fi ”buni de plată” și în scandalul ”Anularea PUZ-urilor de sector”

Realitatea îi dă dreptate social-democratului, iar Tribunalul București îi plasează pe Nicușor Dan și pe consilierii CGMB sub un ”duș rece”.

Eco Sud SA l-a dat în judecată pe Nicușor Dan, însă, în același timp, i-a acționat în instanță și pe consilierii CGMB.

Anul trecut, pe 17 aprilie, judecătorii de la Tribunalul București au decis să respingă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și a CGMB în acest litigiu.

Mai mult, instanța a obligat ”pârâtul Consiliul General al Municipiului București să soluționeze cererea reclamantei (n.red. – Eco Sud) privind majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor care provin numai din Municipiul București la Depozitul Ecologic Vidra, înregistrată cu nr. 2167/ 17.10.2016 și precizată prin cererea nr. 646/ 14.03.2017, având în vedere toate documentele justificative, depuse de către reclamantă în susținerea acesteia la Primăria Municipiului București”.

Nicușor Dan și consilierii CGMB, amendați drastic

Societatea Eco Sud i-a chemat în judecată și pe consilierii CGMB în litigiul legat de majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor, iar aceștia – potrivit deciziei Tribunalului București din data de 22 iunie 2021 – sunt buni de plată pentru decizia lor.

În primul rând, instanța a respins ”excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului CGMB, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a pârâţilor consilierii generali, a autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes”.

Nicușor Dan și consilierii CGMB sunt obligați, acum, să plătească – în solidar – o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 15.11.2020.

”Aplică amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, în solidar, pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi consilierii generali membri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti din cererea principală şi cererea conexă, respectiv: Badiu Andrei, Bădulescu Aurelian, Buşi Sebastian Nicolae, Cantea Iuliana-Roxana, Ciceală Ana-Maria, Circa Honorius-Edward-Adrian, Comănici Ancuţa-Sorina, Covaci Florin, Davidescu Mariana-Monica, Enciu Mihaela, Gram Anamaria Alina, Hazarian Constantin, Hristudor Sanda, Ionescu Andrei George, Iordănescu Anghel, Lipă Elisabeta, Mardarovici Diana, Maxim Marius-Cătălin, Melciu Florin, Milea Dan, Moraru Adrian-Flavius, Mureşan Manuela, Neacsu Lazăr, Necula Valentin, Nicolaie George, Nicorescu Nicorel, Olteanu Cristian-Marian, Pavel Marius-Adrian, Petrariu Vasile-Iuliu, Petre Ştefania, Purcărea Sorin, Puşcaş Ionel, Raiciu Anca-Daniela, Rău Gabriel, Rigu Andrei-Daniel, Smighelschi Cosmin Victor, Socolovici Răzvan-Mihai, Stoica Ioana, Şerban Luminiţa-Daniela, Şuhan Valeriu Nicolae, Tomescu Horia, Florescu Adrian Constantin, Vigheciu Adrian Nicolae, Aruxandrei Ionuţ, Deaconescu Cătălin Ionuţ, Doicin Cristian Vasile, Rădulescu Gabriel, Lixandru Ionel Florian, Militaru Marian Cătălin, Podar Marian Vasile, Calentaru Nasi, Hopinca Rareş, Bujduveanu Stelian, Stofor Ştefan Radu, începând cu data de 15.11.2020 până la data executării obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 2885/17.04.2019 a Tribunalului Bucureşti-secţia a II-a CAF”, au decis magistrații.

Salariul minim brut pe economie în 2021 este 2.300 de lei, iar din 15 noiembrie 2020 până la data deciziei sunt 220 de zile.

Mai mult, judecătorii au decis și ca CGMB trebuie să achite ”penalități de întârziere” de 1.000 de lei pe zi față de Eco Sud.

”Obligă pârâtul CGMB la penalităţi de întârziere în cuantum de 1000 lei/zi întârziere faţă de reclamantă, începând cu data de 13.08.2020, până la data executării obligaţiei”, au hotărât magistrații Tribunalului București.

Trebuie precizat și că sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Salarii foarte mari pentru românii din Spania. Ce venituri oferă angajatorii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...