Prima pagină » Coronavirus » „Au existat familii care au îngropat până la patru persoane în două săptămâni”. Mărturia unui om care s-a ocupat de îngroparea a zeci de persoane decedate de COVID-19

„Au existat familii care au îngropat până la patru persoane în două săptămâni”. Mărturia unui om care s-a ocupat de îngroparea a zeci de persoane decedate de COVID-19

„Au existat familii care au îngropat până la patru persoane în două săptămâni

Sebastian Cocoș, proprietarul unei firme de pompe funebre, a povestit pentru jurnaliștii de la Reuters, cum arată situația valului 4 al pandemiei din perspectiva celui care se ocupă de înmormântări.

„Au existat familii care au îngropat până la patru persoane în două săptămâni și acest lucru nu este ușor”, a spus Sebastian Cocol, proprietarul unei firme funerare şi preşedintele Asociației Funerare din România pentru Reuters.

Acesta a transmis şi un mesaj tuturor celor care refuză vaccinul anti-COVID: „Nu există termen de comparaţie pentru … ceea ce se întâmplă acum. (…) Le recomand tuturor să se vaccineze, altfel vor ajunge pe mâinile noastre”, a transmis Sebastian Cocoș, care se ocupă de afacere de mai bine de 12 ani.

Având în vedere că pandemia de COVID a ucis o persoană la fiecare cinci minute în această lună, în medie, într-o țară în care rata de inoculare este îngrijorător de scăzută, acesta spune că activitatea atât la firma sa funerară, cât și în întreaga industrie a crescut cu 50%.

România şi Bulgaria, cele mai mici rate de vaccinare din UE

În întreaga Uniune Europeană, 74% din populația adultă a fost vaccinată cu schema completă. În România, această cifră este de 36%, a doua cea mai mică din blocul european, după Bulgaria. Pentru cei de peste 80 de ani procentul este de doar 20%. Potrivit sursei citate, aceste cifre reflectă o istorie a neîncrederii în instituțiile statului român, precum și a infrastructurii rurale subdezvoltate și a educației slabe a vaccinurilor în cea de-a doua țară cea mai săracă din UE.

Gândul a publicat, luni, imagini în exclusivitate, de la morga Spitalului Universitar de Urgență București, unde zeci de morți de coronavirus erau ținuți în saci pe tărgi. Corpurile celor decedați din cauza COVID nu mai au loc în frigidere.

Sâmbătă, în Spitalul Universitar au murit 40 de persoane, astfel că a fost nevoie să fie folosite toate spațiile Departamentului Prosectură, spun reprezentanții unității sanitare, într-un răspuns la solicitarea Gândul.

”Medicii fac eforturi supraomenești”

La Spitalul Universitar de Urgență București sunt internați, în prezent, peste 400 de pacienți pozitivi și aproximativ 400 de pacienți negativi, toți cu forme severe de boală.

Medicii fac eforturi uriașe pentru a salva viața pacienților infectați, întregul sistem sanitar fiind îngenuncheat de presiunea uriașă pusă de sutele de mii de cazuri din ultima lună.

Peste 17.000 de cazuri noi de COVID-19 și 423 de decese, dintre care 9 anterioare, au fost raportate miercuri în România, conform autorităților. La terapie intensivă sunt internați aproape 1.800 de pacienți – un nou record. Reamintim că marți România a înregistrat cel mai grav bilanț de la debutul pandemiei – 18.863 de noi îmbolnăviri și 561 de decese.

Citește și

Prețurile pentru serviciile funerare ale morților de COVID-19 ar putea exploda! Lucrătorii din domeniu se tem să-i îmbrace pe decedați: „Va fi o nenorocire” (EXCLUSIV)

VIDEO | Imagini dramatice de la morga Spitalului Craiova. Un tânăr de 23 de ani a murit în 40 de minute după ce a fost adus. Familia: ”I-au dat oxigenul la maxim, nesupravegheat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi