Prima pagină » Știri » Vaticanul spune că numărul catolicilor din Europa este în scădere. Care sunt zonele de pe glob unde acesta a crescut

Vaticanul spune că numărul catolicilor din Europa este în scădere. Care sunt zonele de pe glob unde acesta a crescut

Radu Cristian
Vaticanul spune că numărul catolicilor din Europa este în scădere. Care sunt zonele de pe glob unde acesta a crescut

Biserica Catolică continuă să piardă credincioşi în Europa, în timp ce extinderea sa continuă pe toate celelalte continente, arată statisticile publicate joi de Vatican, relatează AFP.

Acum aproape 2 ani, la 31 decembrie 2019, numărul total al catolicilor era de 1.344.403.000, cu 15,41 milioane mai mult decât anul precedent, conform cifrelor adunate de agenţia Fides, organismul de informare a misionarilor catolici. Cu zece ani mai devreme, în 2009, Fides numărase 1,18 miliarde de catolici.

Numărul catolicilor a crescut în Africa, America, Oceania și Asia

Europa a înregistrat o scădere cu 292.000 a numărului de catolici, ajungând la un total de 285,6 milioane, în timp ce Africa a înregistrat cea mai mare creştere, de peste 8,3 milioane, numărul total al acestora ajungând la 251,5 milioane.

Numărul catolicilor a crescut și în America cu peste 5,4 milioane, ajungând la 647,2 milioane de enoriași.

În plus, numărul catolicilor s-a înmulțit și în Asia cu peste 1,9 milioane de credincioși, până la un total de 149,1 milioane de persoane.

În Oceania proporția persoanelor de confesiune catolică a crescut cu peste 118.000, ajungând la un total de 10,9 milioane de credincioși.

Potrivit Fides, în total, catolicii reprezintă 17,74% din populaţia lumii, transmite Agerpres.

În același timp, numărul preoţilor catolici se ridică la 414.336, cu peste 271 de mii faţă de anul 2018, însă din nou Europa iese în evidenţă cu cea mai mare scădere, de peste 2.608 preoți, ajungând la un număr total de 168.328.

În America, numărul preoților a scăzut cu 690, ajungând până la un total de 121.693, iar Oceania, preoții catolici sunt în număr de 4.600. De cealaltă parte, zonele în care numărul preoţilor este în creştere este Africa, un încă 1.649 de persoane au deveni preoți catolici, numărul total ajungând până la 49.461, precum şi Asia, unde 1.989 de persoane au devenit preoți catolici, numărul total al acestora ajungând la 70.254.

Acum mai bine de 10 ani, în 2009, Fides făcuse deja aceeaşi constatare cu privire la Europa, care înregistrase o scădere de peste 1.600 de preoți la acea vreme.

În același timp, numărul seminariştilor a scăzut cu 1.822, totalul acestora ajungând la 114.058. Doar Africa a înregistrat o creştere de 509.

Biserica Catolică a fost zguduită în ultimii ani de numeroase scandaluri de agresiune sexuală asupra minorilor de către membri al clerului. Cel mai recent, publicarea la începutul lunii octombrie a unui raport despre abuzurile sexuale suferite de copii în rândul Bisericii Catolice din Franţa l-a determinat pe Papa Francisc să-şi exprime „ruşinea” față de cele întâmplate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)