Prima pagină » Actualitate » De ce ar fi murit, de fapt, Mihaela Galani, patroana unui cunoscut brand de încălțăminte din Constanța. Medicii legiști au stabilit cauza decesului

De ce ar fi murit, de fapt, Mihaela Galani, patroana unui cunoscut brand de încălțăminte din Constanța. Medicii legiști au stabilit cauza decesului

Mihaela Galani, antreprenoarea din Constanța care a murit fulgerător la doar 33 de ani, ducea o suferință grea din cauza unui transplant de rinichi făcut în 2018, la Paris. În ultimul timp, tânăra începuse să facă dializă, pentru că organismul îi refuzase transplantul și complicațiile medicale au apărut, spun surse aproapiate tinerei pentru Gândul.

Potrivit surselor mai sus citate, tânăra ar fi suferit un infarct, după ce în ultimele zile stările de rău se accentuaseră. Ulterior, Mihaela și-ar fi anunțat medicul curant că se simte rău. Acesta i-a recomandat să meargă la spital cât mai repede.

Ce scrie în raportul de la IML

Jurnaliștii de la Impact au dezvăluit că au intrat inclusiv în posesia raportului IML, în care scrie că Mihaela Galani a făcut comă ureică, adică blocaj renal. Se pare că rinichiul i-a cedat în timp ce se afla la volan, unde a și fost găsită inconștientă.

Tânăra avea un istoric medical, motiv pentru care polițiștii nu au deschis un dosar de moarte suspectă, au mai precizat surse pentru Gândul. În urmă cu mai mulți ani, fratele geamăn al Mihaelei Galani s-a stins din viaţă din cauza unei bacterii, înainte să împlinească 18 ani. Numele firmei de încălțăminte pe care a înființat-o, Gemelli, a fost dat în amintirea fratelui care murise în adolescență.

Motorul echipei Gemelli, Mihaela Galani, s-a stins astăzi din viaţă. Lucrurile se vor derula mai greu în următoarea perioadă. Nu ştim când vom reveni”, se arată în mesajul transmis de reprezentanţii firmei.

Prietenii au creat un pantof din flori

Zeci de mesaje emoţionante au curs pe conturile de socializare ale tinerei. O mulţime de trandafiri şi lumânări au apărut pe treptele magazinului care a fost închis, în semn de respect. Tânăra va fi înmormântată, miercuri, în Constanța, iar slujba de înmormântare are loc la Arhiepiscopia Tomisului.

În memoria tinerei, apropiații au realizat un aranjament din flori în forma unui pantof elegant cu toc, potrivit Ziua Constanța. La intrarea în Arhiepiscopie au fost presărate petale de trandafiri albi.

Foto: Ziua Constanța.ro

Am inima împietrită! Un copil minunat, încercat în scurta sa viață de multe provocări, dar care și-a păstrat mereu bunătatea și optimismul, a plecat în această dimineață la stele… Mihaela Galani a fost una dintre cele mai speciale studente de-ale mele, desteaptă, ambițioasă, blândă, caldă și mereu cu un zâmbet larg pe buze… Drum lin în Lumină, om frumos! Știu că te vei regăsi acolo sus cu fratele tău, dar aici ai lăsat un gol imens! Nu știu ce le-aș putea spune acum părinților tăi… Chiar nu știu”, a scris pe Facebook Monixa, om de presă din Constanța.

Mihaela Galani, o tânără din Constanța, proprietară și reprezentantă a brandului de încălțăminte Gemelli, a murit la doar 33 de ani. Tânăra a fost găsită, luni, inconștientă în propria mașină și ulterior, a decedat la spital.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Analiză | Un al Treilea Război Mondial este plauzibil, dar iată cum poate fi evitat
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
De la hobby la profit. Tânărul care crește păsări „ca la țară” pentru a scăpa de alimentele procesate
Mediafax
Patru cercetări științifice care păreau absurde, dar au dat rezultate absolut remarcabile
Click
„M-a umplut de apă din cap până-n picioare”. Oana Roman, deranjată de vecinii de hotel, în vacanța de ziua ei
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie după ce a slăbit 30 de kilograme. E mândră de silueta ei! Fanii au criticat-o
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezi au prezentat sistemul hibrid cu inteligență artificială care va bate Toyota
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
În 1990, un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume, iar apoi a „pierdut-o”