Prima pagină » Știri » Record mondial de lungime pentru un fulger care s-a produs în Statele Unite. Pe câte sute de kilometri s-a întins

Record mondial de lungime pentru un fulger care s-a produs în Statele Unite. Pe câte sute de kilometri s-a întins

Record mondial de lungime pentru un fulger care s-a produs în Statele Unite. Pe câte sute de kilometri s-a întins

Un fulger care a parcurs distanţa de 768 de kilometri în Statele Unite, pe 29 aprilie 2020, deţine recordul pentru cea mai mare lungime înregistrată vreodată de o descărcare electrică, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), scrie AFP. Distanţa este echivalentă aproximativ cu cea dintre oraşele Londra şi Hamburg.

Recordul a fost deţinut anterior de un mega-fulger de 709 kilometri, care s-a produs în sudul Braziliei pe 31 octombrie 2018.

De asemenea, potrivit OMM, fulgerul care a durat cel mai mult s-a produs pe 18 iunie 2020, în timpul unei furtuni care a avut loc în Uruguay şi nordul Argentinei. Fenomenul s-a desfăşurat timp de 17,102 secunde.

Atribuită unui fulger observat în nordul Argentinei pe 4 martie 2019, durata recordului precedent a fost de 16,73 secunde, potrivit OMM, ai cărui experţi se bazează pe tehnologia satelitară pentru a realiza aceste măsurători.

Datele despre noile recorduri validate de OMM, care ţine evidenţa oficială a extremelor de pe glob, au fost publicate în jurnalul Bulletin of the American Meteorological Society.

„Probabil există valori şi mai extreme şi, fără îndoială, le vom putea observa atunci când tehnicile de detectare a fulgerelor vor fi şi mai avansate”, a sublinia Randall Cerveny, raportorul OMM pentru evenimente meteorologice şi climatice extreme.

Potrivit lui Ron Holle, specialist în fulgere şi membru al Comitetului OMM pentru evenimente meteorologice şi climatice extreme, cele două fulgere „nu au fost fenomene izolate, ci au avut loc în timpul furtunilor”.

Există şi alte tipuri de recorduri asociate fulgerelor. Spre exemplu, cel mai mortal fulger cu „impact direct” s-a produs în 1975 în Zimbabwe, când 21 de persoane au fost ucise dintr-o singură lovitură în timp ce se adăposteau într-o colibă.

Recordul de decese în urma unui „impact indirect” s-a produs în 1994, când 469 de persoane au murit în Dronka, Egipt, când un fulger a lovit un depozit de carburant care a luat foc şi s-a deversat în localitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Prețuri de groază la Bran, de Halloween! Turiștii au avut parte de fiori reci când au văzut cât costă un mic și intrarea la castel
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”