Prima pagină » Actualitate » Prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals este un român. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals este un român. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals este un român. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Un judecător din Verona a semnat un decret penal pentru o amendă de 9.000 de euro pentru un român prins cu un certificat fals de vaccinare. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost oprit de carabinieri în cadrul unor verificări privind respectarea măsurilor anti-COVID.

Codul QR pe care acesta l-a arătat nu îi aparținea lui, ci unui italian în vârstă de 58 de ani. Ulterior, s-a dovedit că românul nu primise nicio doză de vaccin, potrivit L’Arena.

Acesta este primul dosar încheiat pe subiectul certificatului verde fals, dar procurorul adjunct Bruno Francesco Bruni susține că nu este un caz singular și că există numeroase astfel de încălcări ale legii, în care unele persoane arată documente ce aparțin altor persoane.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Consultările la Cotroceni pentru noul Guvern. Delegația USR discută cu Nicușor Dan, după PSD, AUR și PNL
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Gestul care a atras atenția și admirația fanilor: cum o prezintă Nicu Grigore pe fiica Bellei Santiago
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria