Prima pagină » Actualitate » Oficial BNR despre îndemnul lui Isărescu de „a bea un ceai de tei” la prezentarea Raportului asupra inflației: Invită la calm și rațiune. Inflația e o boală, iar BNR aplică medicamentul

Oficial BNR despre îndemnul lui Isărescu de „a bea un ceai de tei” la prezentarea Raportului asupra inflației: Invită la calm și rațiune. Inflația e o boală, iar BNR aplică medicamentul

Gilda Popa
Oficial BNR despre îndemnul lui Isărescu de „a bea un ceai de tei” la prezentarea Raportului asupra inflației: Invită la calm și rațiune. Inflația e o boală, iar BNR aplică medicamentul

Îndemnul de joi al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, de „a bea un ceai de tei” pentru a depăși cu succes criza nu este doar un „joc de cuvinte”, ci are „mai multă substanță” în spate, scrie pe pagina sa de socializare Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR.

El argumentează că acesta „atacă problema anticipaţiilor inflaţioniste” și invită la calm și rațiune pentru a evita situațiile în care românii stau la coadă la benzinării pentru a face stocuri sau cumpără euro la suprapreț.

BNR nu vrea să întâmpine o problemă suplimentară prin „canalul anticipaţiilor”, susţine Cristian Popa, referindu-se la riscul instalării unei stări generale de panică în situațiile de criză. Mugur Isărescu i-a îndemnat joi pe români să bea un ceai de tei pentru a-și păstra calmul în fața scumpirilor, la prezentarea Raportului anual asupra inflației.

„Logica ceaiului de tei şi anticipaţiile inflaţioniste. Joc de cuvinte sau este mai multă substanţă în spate? După două ore de prezentări intense şi elaborate, cifre, grafice, clarificări, inflaţia care ne loveşte pe toţi, prognoze, dobânzi, deficite, măsurile luate de BNR, decizia de politică monetară, ratele la credite, explicaţii şi comunicare la cele mai înalte standarde şi transparenţă maximă, totul pe un ton calm, ţara a rămas cu fix o idee: ceai de tei”, a scris Cristian Popa pe Facebook.

Cristian Popa: Îndemnul lui Isărescu vizează „isteria episodică din spaţiul public”

Cristian Popa a explicat în mesajul său că „logica ceaiului de tei” invită la calm și rațiune într-o perioadă de criză când există riscul ca românii să adopte un comportament economic irațional în „anticiparea” unor situații critice ipotetice.

„Eu văd logica ceaiului de tei astfel: referirea vizează isteria episodică din spaţiul public pe care am văzut-o când cetăţenii au fugit la casele de schimb şi au cumpărat euro la 5,3 lei şi când s-au format cozi la benzinării sau la ulei. Acest mesaj invită la calm şi raţiune, în decizii şi în discuţii, invită la o abordare echilibrată. Semnificaţia mesajului cu ceaiul de tei este una mult mai profundă: atacă problema anticipaţiilor inflaţioniste, pentru că BNR nu vrea să întâmpine o problemă suplimentară prin canalul anticipaţiilor. Încercăm desigur să temperăm lucrurile şi pe căile de comunicare, comunicarea este crucială când vine vorba de politica monetară”, spune reprezentantul BNR.

Panica populației poate accelera creșterea prețurilor: „Inflația e o boală, iar BNR aplică medicamentul”

El a explicat în postare ce înseamnă anticipaţiile inflaţioniste şi care sunt consecinţele acestora. Astfel, spune Cristian Popa, „dacă ar mai exista episoade de isterie, atunci populaţia ar putea crede, incorect, că episoadele vor tot continua şi că preţurile vor continua să crească, crez ce ar face rău tot populaţiei”. În acest fel se poate ajunge într-un cerc vicios al panicii care nu face decât să crească presiunile inflaționiste.

„Deci isteria ar creşte preţurile, iar creşterea preţurilor ar crea şi mai multă isterie. Panica ar crea panică, iar anticipaţiile viitoare s-ar hrăni cu anticipaţiile curente, pentru că inflaţia se hrăneşte cu inflaţie dacă banca centrală nu ia măsuri”, a precizat Popa.

El susţine că BNR ia măsuri, de aproape un an, folosind instrumentele specifice pe care le are, acum fiind în luptă directă cu inflaţia.

„Încrederea este cheia uşii spre succes este titlul unei opinii publicate de mine în urmă cu un an. Explicam la acel moment că băncile centrale se bazează pe încrederea publicului, încrederea că vor lua măsurile necesare pentru a stăvili inflaţia, chiar dacă nu sunt plăcute (creşterea dobânzilor). Fără credibilitate, anticipaţiile s-ar pierde şi pe bună dreptate. Dar nu e cazul. Luăm măsuri cât se poate de echilibrate având în vedere contextul. Ar fi cazul dacă în loc să crească dobânzile BNR le-ar scădea, ca să avem şi noi dobânzi negative şi ca să fie aplaudată de politicieni. Dar nu e cazul”, își continuă argumentația reprezentantul BNR.

„Inflaţia este o boală, iar BNR aplică medicamentul, creşte dobânzile, chiar dacă nu este plăcut pentru pacient. Ştim ce medicament trebuie aplicat şi avem stocuri suficiente, însă contează foarte mult dozajul (cât) şi timing-ul (când) este aplicat, la acest fine-tuning lucrăm. Nenumăratele semnale de alarmă trase ieri la adresa problemei fiscale a deficitului (la 4 lei încasaţi statul mai cheltuie încă 1, lună de lună, an de an) au răsunat puţin în spaţiul public… ceaiul de tei a făcut însă valuri… În această cheie am văzut eu lucrurile”, a mai notat Cristian Popa.

Isărescu, apel la calm: „Mai bem un ceai de tei”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit joi că au fost perioade de panică în rândul consumatorilor, care au vizat casele de schimb valutar, uleiul și carburanții.

„Presiunea costurilor s-a transmis cel mai mult la alimentele procesate, prețul la energie s-a transmis în produse agro-alimentare, dar si pe un fondul de început de panică. Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația e caracteristică perioadelor de criză. E de înțeles. Autoritățile asta trebuie să transmită: mai calm. Am înțeles și eu mesajul. Mai bem un ceai de tei. Eu am băut cu Eugen Rădulescu (director în BNR -n.r). Deci e un sfat bun”, a declarat joi Mugur Isărescu.

Declarația lui a atras reacția inclusiv a președintelui Klaus Iohannis, care i-a dat replica lui Mugur Isărescu.

„Probabil acolo (la BNR – n.r.) sunt mai mulți tei în parc și se bea mai mult… Eu cred că este o încercare grea prin care trecem (…), eu cred că toată lumea va resimți (efectele crizei – n.r.). Gândiți-vă că plătim mai mult pentru benzină, pentru motorină, pentru alimente și este evident că trebuie să fim un pic mai atenți cu ce cheltuim, cât cheltuim și cum cheltuim”, a declarat președintele Klaus Iohannis joi, întrebat despre criza prețurilor și despre îndemnul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat