Prima pagină » Știri » Nereguli grave în cazul trenului de călători rămas fără frâne într-o gară din Argeş. Care sunt concluziile anchetei

Nereguli grave în cazul trenului de călători rămas fără frâne într-o gară din Argeş. Care sunt concluziile anchetei

Nereguli grave în cazul trenului de călători rămas fără frâne într-o gară din Argeş. Care sunt concluziile anchetei

Concluzii dure în ancheta privind trenul cu zeci de călători rămas fără frâne pe 1 iunie 2021 într-o gară din Argeş. Raportul investigației scoate la iveală nereguli grave: trenul nu avea reviziile făcute, iar mecanicul nu era instruit.

Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a finalizat investigaţia în acest caz, acum, la mai bine de un an de la producerea accidentului.

Potrivit acestui raport, una dintre cauzele accidentului feroviar, în care aproximativ 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, a fost funcţionarea defectuoasă a supapelor de comandă a frânei ce au avut ca urmare pierderea capacităţii de frânare a frânei indirecte.

O altă cauză a producerii accidentului a fost exploatarea necorespunzătoare a automotorului Desiro 2016 de către mecanicul de locomotivă, ce a avut ca urmare scoaterea din funcţie a patru din cele cinci sisteme de frânare cu care este echipat automotorul.

O altă mare problemă pe care o relevă raportul este că trenul a fost menţinut în exploatare, deşi fusese depăşită norma de timp şi de kilometri pentru efectuarea reviziilor periodice. Astfel, trenul era scadent la o reparaţie încă din aprilie 2015, însă aceasta nu fusese efectuată.

Un alt factor al accidentului ce putea avea urmări tragice a fost acela că mecanicul trenului nu avea la bord un ghid de exploatare. „La data producerii incidentului, mecanicul de locomotivă nu avea asupra sa ghidul/îndrumătorul de exploatare pentru automotorul tip Desiro, iar acest fapt l-a determinat, ca după producerea celor patru frânări de urgenţă, să acţioneze conform informaţiilor din memorie, acţiuni care s-au dovedit a fi greşite şi au avut ca urmare scoaterea din funcţie a patru din cele cinci sisteme de frânare cu care este echipat automotorul”, se precizeză în raportul investigaţiei, potrivit adevărul.ro.

„Întrucât, din constatările efectuate, au rezultat neconformităţi privind starea tehnică, activitatea de întreţinere şi exploatare a automotorului Desiro 2016, comisia de investigare consideră că SNTFC „CFR Călători” SA a fost implicat în mod critic, din punct de vedere al siguranţei, în producerea incidentului”, spun reprezentanţii AGIFER.

Având în vedere constatările şi verificările efectuate precum şi analiza modului de producere a incidentului, anchetatorii din cadrul AGIFER consideră că incidentul produs pe 1 iunie 2021 în Gara Goleşti din Argeş a fost cauzat atât de starea tehnică necorespunzătoare a automotorului Desiro 2016, cât şi de modul în care acesta a fost exploatat.

Conform anchetatorilor, pe 31 mai 2021, cu o zi înaintea incidentul ce se putea solda cu zeci de victime, trenul respectiv a ajuns la Depoul Bucureşti Călători, iar mecanicul de locomotivă a consemnat în fişa de bord mai multe probleme, inclusiv faptul că frâna indirectă era defectă.

Tot pe 31 mai 2021, angajaţii din cadrul Societăţii de Reparaţii Locomotive „CFR-SCRL Braşov” – Secţia de Reparaţii Locomotive Bucureşti Călători au intervenit pentru remedierea problemelor. Numai că, în seara zilei de 1 iunie 2021, după plecarea din gara Titu, în circulaţia trenului s-au produs patru frânări de urgenţă. După cea de-a patra frânare de urgenţă, fără a fi verificat cauza producerii acestora pe display-ul automotorului, mecanicul de locomotivă a luat decizia de a continua mersul în regim de „Avarie”.

Pe rolul Poliţiei Argeş este deja un dosar penal in rem pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, ancheta nefiind deocamdată finalizată.

Reacţia CFR Călători

„În urma acţiunii de investigare de către AGIFER, cu privire la incidentul feroviar produs pe 1 iunie 2021, printre măsurile dispuse de CFR Călători se numără reinstruirea şi reprelucrarea personalului specializat în conducerea vehiculelor feroviare cu privire la această situaţie concretă, precum şi reprelucrarea personalului interesat în legătură cu modul corect de procedare în urma apariţiei unor deficienţe în funcţionarea acestui tip de automotor. Mecanicul de locomotivă-automotor implicat în acest incident feroviar şi-a încetat activitatea la CFR Călători imediat după producerea incidentului feroviar”, au declarat reprezentanţii CFR Călători.

În iunie anul trecut, un tren Regio plecat de la București cu destinația Craiova, care transporta peste 100 de persoane, a rămas fără frâne în zona gării Golești, din apropiere de Pitești. Trenul a lovit macazul şi a intrat pe linia unui alt tren. Peste 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar mai mulți pasageri au suferit atacuri de panică.

Trenul, fabricat în 2003, avea peste două milioane de kilometri la data accidentului din 1 iunie 2021.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
„Era mai bun trenul vechi, era răcoare”. Pasagerii unui tren PESA au fost sufocați de căldură pe ruta București-Constanța
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului și la ce folosesc. Rolul lor este esențial pentru siguranța mașinii
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Câte alimente de origine vegetală ar trebui să mâncăm pe săptămână?