Prima pagină » Turism » E incredibil unde s-a ajuns: Un loc de cearșaf la malul Mării Negre costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului

E incredibil unde s-a ajuns: Un loc de cearșaf la malul Mării Negre costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului

E incredibil unde s-a ajuns: Un loc de cearșaf la malul Mării Negre costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului
Un loc de cearșaf lângă mal costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului / Sursa foto: G4Media

Un operator privat din zona Mamaia Nord-Năvodari a scos la închiriat fâșia de nisip dinaintea primului rând de șezlonguri de pe plaja pe care o administrează. Aparent, zona este destinată turiștilor care vor să-și așeze cearșafurile pe malul mării, iar locurile sunt închiriate cu 200 de lei/zi, în intervalul 08:30-20:00.

În schimbul celor 200 de lei turistul nu beneficiază de umbrelă și poate folosi un cearșaf de maximum 1,4 x 2 metri, iar în spatele lui turiștii vor plăti pentru două șezlonguri cu umbrelă 150 lei în primul rând, 120 de lei în al doilea rând și 100 de lei în al treilea rând.

”Oferta” pentru turiștii cu cearșafuri este disponibilă la Marina Surf, plaja asociată cu un complex imobiliar de lux din Năvodari, la granița cu Mamaia Nord și zona de cluburi.

Un loc de cearșaf lângă mal costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului / Sursa foto: G4Media

Un loc de cearșaf lângă mal costă 200 de lei/ Reacția oficialilor de la Protecția Consumatorului / Sursa foto: G4Media

Protecția Consumatorului: „Malul ar trebui să fie liber, pentru salvamari și SMURD”

Horia Constantinescu, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, susține că fâșia de plajă de la apă ar trebui să fie lăsată liberă pentru intervențiile de urgență, cum ar fi cele ale salvamarilor sau ale SMURD. Constantinescu a explicat însă că este greu atât pentru turiști, cât și pentru operatorii de plajă să înțeleagă necesitatea ca cel puțin 5 metri de la apă să fie lăsați liberi pentru situații grave care pot apărea.

Șeful Protecției Consumatorilor a mai declarat, pentru G4Media, că operatorii au obligația de a lăsa 30% din spațiul plajei pe care o administrează neocupată de șezlonguri, pentru turiștii care vor să se bronzeze pe cearșafuri.

Zona de cearșafuri nu trebuie amenajată în spatele șezlongurilor ci paralel cu zona acestora, astfel încât și turiștii care nu vor să închirieze șezlonguri să aibă posibilitatea să prindă locuri aproape de mare, a mai explicat Horia Constantinescu.

Conform sursei citate, inspectorii efectuează frecvent controale pe sectoarele de plajă pentru a verifica dacă operatorii respectă suprafața de 30% destinată pentru cearșafuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi