Prima pagină » Sănătate » VIDEO | Cum tratăm alergiile și intoleranțele alimentare. Sfatul specialiștilor: „Ar fi bine să facem teste multiple, pentru mai mulți alergeni, ca să știm de ce trebuie să ne protejăm”

VIDEO | Cum tratăm alergiile și intoleranțele alimentare. Sfatul specialiștilor: „Ar fi bine să facem teste multiple, pentru mai mulți alergeni, ca să știm de ce trebuie să ne protejăm”

Bianca Iliescu

Dr. Anca Hâncu, doctor în nutriție și medicină generală, a vorbit, luni, la Super Neatza cu Răzvan și Dani, despre alergii și intoleranțe alimentare și modalitatea prin care le putem depista și trata. Pentru a ști de ce anume trebuie să ne protejăm, medicul recomandă efectuarea unor teste multiple, pentru mai multe tipuri de alergeni.

„Mediul în care trăim acum, abundența de aditive substanțe ne face să fim mult mai alergici. Alergia este, de fapt, o reacție exagerată a sistemului imun, care nu recunoaște anumite substanțe și le consideră dăunătoare. Sunt mediate prin imunoglobuline E sau nu sunt mediate prin aceste imoglobuline și dau mai multe simptome.

Simptomele sunt de la nivelul cavității bucale, unde pot să apară tumefieri ale limbii, ale buzelor, mâncărimi, apare simptomatologie gastrointestinală, cu greață, vărsături, crampe abdominale, apare simptomatologie cutanată, urticaria, dermatita atopică de tip alergic. Apar, de asemenea, și palpitații, deci simptomatologie cardiovasculară.

Apar și diverse alte tulburări, care pot să ducă până la șoc anafilactic. Șocul anafilactic este o reacție care amenință viața. Există cazuri letale ca urmare a unei alergii nediagnosticate, nerecunoscute și pentru care nu se face un tratament la momentul potrivit”, a afirmat dr. Anca Hâncu.

Dr. Anca Hâncu a explicat care este modalitatea prin care putem identifica alergiile, dar și care sunt cele mai frecvente alergii.

„Există teste pentru aceste alergii. Este bine să facem, mai ales dacă am avut manifestări, reacții la un anumit alegen. Ar fi bine să facem teste multiple, pentru mai mulți alergeni, ca să știm de ce trebuie să ne protejăm.

Persoanele alergice este bine să poarte cu dânsele tot timpul un fel de pen cu epinefrină, care se poate administra în situații mai grave de șoc anafilactic. Alergii frecvente sunt alergiile la acarieni, alergii la praf, la polen. Există și alergii încrucișate – alergia la polen, cu anumite legume și fructe, cu kiwi și cu pepene sau alergia la acarieni cu crustacee, de exemplu.

Cine are alergie la acarieni, are alergie și la crustacee. Mai este de menționat că apare și simptomatologie respiratorie – rinită, strănut, mergând până la simptomatologie de tip astm bronșic cu wheezing, pentru persoanele cu alergie”, a precizat dr. Anca Hâncu.

Medicul nutriționist a precizat și care sunt diferențele dintre alergiile și intoleranțele alimentare.

„Mai puțin grave sunt reacțiile de tip inflamator, care merg cu o simptomatologie nespecifică, în timp ce alergiile, de obicei, se manifestă în jumătate de oră, până la două ore. Intoleranțele se manifestă nespecific, chiar și în 2-3 zile și, atunci, este mai ușor de identificat alimentul și reacția care apare. Avem la dispoziție niște teste de intoleranțe și atunci putem să ne dăm seama, pentru că este o simptomatologie difuză – crampe, balonări, se suprapune cumva și peste sindromul de intestin iritabil și lumea este debusolată.

La foarte multe persoane, aceste aceste simptome apar pentru că au un comportament alimentar dezorganizat. Dacă mănâncă toată ziua aiurea, fără un orar clar are al meselor, apare tot același tip de simptomatologie”, a menționat dr. Anca Hâncu.

Dr. Anca Hâncu a precizat că una dintre cele mai frecvente intoleranțe este cea la lactoză, acolo unde există un deficit de lactază – o enzimă care desparte lactoza în galactoză și glucoză.

„La intoleranțe, de obicei, se exclude temporar 2-3 luni alimentul respectiv, după care va fi reintrodus în cantități moderate. După excludere, am avut și cazuri cu intoleranță la gluten. După câțiva ani, și-a refăcut testul și am observat că nu mai avea acea intoleranță. Intoleranțele pot să apară și dacă mănânci excesiv un anumit aliment și nu ai un regim alimentar diversificat, pentru că de aceea tot susținem să se mănânce și iaurt, și lapte, și fructe, și carne, să mâncăm din toate, în cantitățile potrivite, pentru a nu apărea acest tip de intoleranță.

Mai există și niște mecanisme foarte interesante – vorbim de intestinul permeabil, care apare ca o legătură între un microbiom alterat, deci un dezechilibru între bacteriile din intestinul nostru și, atunci, mucoasa intestinală devenind permeabilă, anumite alimente traversează bariera și devin potențiali generatori ai acestor fenomene inflamatorii”, a explicat dr. Anca Hâncu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial