Prima pagină » Actualitate » Papa Francisc solicită întregii lumi să se roage pentru Benedict al XVI-lea. ”Să-i cerem Domnului să-l consoleze și să-i dea putere”

Papa Francisc solicită întregii lumi să se roage pentru Benedict al XVI-lea. ”Să-i cerem Domnului să-l consoleze și să-i dea putere”

Elena Popescu
Papa Francisc solicită întregii lumi să se roage pentru Benedict al XVI-lea. ”Să-i cerem Domnului să-l consoleze și să-i dea putere”

Papa Francisc solicită întregii lumi să se roage pentru Benedict al XVI-lea, acesta fiind ”foarte bolnav”. La finalul audienţei generale de miercuri dimineaţă, Suveranul Pontif a cerut rugăciuni pentru papa emerit, relatează Reuters.

Papa Francisc a făcut acest apel către lume fără să dea alte detalii legate de starea de sănătate a lui Benedict. ”Aș vrea să vă rog pe toți să faceți o rugăciune specială pentru Papa Emerit Benedict, care, în tăcere, susține Biserica. Să ne aducem aminte de el. Este foarte bolnav, să-i cerem Domnului să-l consoleze și să-i dea putere să reziste în iubirea lui față de Biserică, până la sfârșit”, a spus Papa Francisc.

Benedict al XVI-lea a abdicat în anul 2013

Fostul lider al Bisericii Catolice are 95 de ani. Acesta a abdicat în anul 2013 din motive de sănătate, devenind primul suveran pontif care renunță la tronul papal în ultimii 600 de ani. De atunci, el trăiește la Vatican și apare doar foarte discret în public.

Benedict al XVI-lea a fost ales papă la 19 aprilie 2005, urmându-i lui Ioan Paul al II-lea, care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani. Benedict a fost primul papă german din ultimii 1.000 de ani.

Vaticanul a confirmat că starea de sănătate a papei emerit Benedict al XVI-lea s-a înrăutăţit

Vaticanul a confirmat miercuri că, în ultimele ore, starea de sănătate a papei emerit Benedict al XVI-lea s-a înrăutăţit ”din cauza vârstei înaintate”, dar ”situaţia rămâne pentru moment sub controlul medicilor”, transmit agenţiile internaţionale de presă, relateză Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!