Prima pagină » Justiție » Un fost director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimis în judecată într-un dosar de fraudare a unui concurs

Un fost director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimis în judecată într-un dosar de fraudare a unui concurs

Un fost director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimis în judecată într-un dosar de fraudare a unui concurs

Dina Constantin, fost director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de fraudarea unui concurs de angajare.

Conform unui comunicat transmis de DNA, acesta este acuzat că la un concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu i-ar fi transmis unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Astfel, procurorii din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, şi a Silviei Aramă, la data faptei şi în prezent funcţionar în cadrul Ministrului Sănătăţii, pentru mărturie mincinoasă.

În perioada 2 – 7 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, Dina Constantin ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

În acest fel, Dina Constantin ar fi facilitat obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă.

Fiind audiată în prezenta cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente de groază la 5.000 de metri altitudine. Un avion cu 110 oameni la bord, lovit de fulger și avariat în zbor
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Ema, soția lui Lucian Viziru, rupe tăcerea după eliminarea de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Probleme pentru cea mai bătrână mamă din lume. Casa Adrianei Iliescu a fost vandalizată
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!