Prima pagină » Actualitate » O femeie și o fetiță de numai șase ani, SPULBERATE pe trecerea de pietoni. Șoferul era drogat

O femeie și o fetiță de numai șase ani, SPULBERATE pe trecerea de pietoni. Șoferul era drogat

Elena Popescu
O femeie și o fetiță de numai șase ani, SPULBERATE pe trecerea de pietoni. Șoferul era drogat

O femeie de 40 de ani și o fetiță de numai șase ani au fost spulberate pe o trecere de pietoni din Ploiești, sâmbătă seara.  

Șoferul de 24 de ani care a provocat accidentul a fost reținut de polițiști,

”Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, şi totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, 19 martie a.c., tânărul urmează să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, informează IPJ Prahova, potrivit News.ro.

Poliţiştii au deschis dosar care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Martorii au declarat că şoferul, care conducea cu viteză mare, a intrat pe scuarul pe care circulă tramvaiul şi le-a lovit în plin pe cele două, care traversau strada regulamentar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
„Nu vă jucați cu focul, ticăloșilor!”. Reacție dură din PSD după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Cancan.ro
Ce făcea amanta generalului Dorin Ioniță în timpul înmormântării. Alice ar fi pus la cale o mișcare neașteptată
Prosport.ro
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Adevarul
Corporatiștii, luați la țintă de agitatorii din Piața Victoriei: „Sataniștilor!” Furia s-a revărsat și asupra șoferilor, livratorilor și bicicliștilor
Mediafax
PROTESTELE fermierilor, APMPLIFICATE de Facebook și TikTok. Un Europarlamentar atrage atenția
Click
Visul pe care Mădălina Apostol nu a mai apucat să-l vadă îndeplinit. Dezvăluirile făcute de fiul ei, Tony
Digi24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Cancan.ro
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Ce se întâmplă doctore
Mesajul dureros al Monicăi Gabor după moartea Mădălinei Apostol. De ce suferea, de fapt, tânăra?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Gondwana primește titlul de supercontinent: un studiu arată că era mult mai mare decât se credea
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!