Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă: „RĂZBOIUL nedrept nu va avea niciodată sorți de izbândă”

Nicolae Ciucă: „RĂZBOIUL nedrept nu va avea niciodată sorți de izbândă”

Nicolae Ciucă: „RĂZBOIUL nedrept nu va avea niciodată sorți de izbândă”

Într-un discurs ținut la Focșani, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că avem nevoie mai mult ca oricând de înţelepciune şi determinare în acţiunile noastre.

De asemenea, premierul a subliniat și că este important ca cetățenii să aibă încredere în instituţiile statului.

Ciucă: „Trăim vremuri tulburi, într-o lume instabilă”

Luni, 10 aprilie, Nicolae Ciucă a fost prezent la ceremonia prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate „Unirea Principatelor”.

În context, el a evocat pregătirea militarilor români şi determinarea acestora de a-şi risca viaţa pentru îndeplinirea obiectivelor militare şi politice ale României.

Trăim vremuri tulburi, trăim într-o lume instabilă în care războiul a revenit în prim-plan ca instrument pentru revizuirea graniţelor unui stat suveran. Războiul nedrept nu va avea niciodată sorţi de izbândă. Deşi, prezent mereu în istorie sub diferite forme, răul nu a triumfat niciodată definitiv.

Ca stat membru al UE şi al NATO, suntem de partea bună a istoriei şi depinde numai de noi dacă suntem capabili să păstrăm nivelul necesar de stabilitate militară, politică, economică şi socială pentru ţara noastră. Doar această stabilitate a ţării ne poate întări şi proteja de toate tentativele de destabilizare a parcursului european al României. Pentru a păstra această stabilitate şi acest parcurs european, avem nevoie, mai mult ca oricând, de înţelepciune şi determinare în acţiunile noastre dar şi de încrederea cetăţenilor în instituţiile statului”, a declarat prim-ministrul României.

Nicolae Ciucă a reamintit că în vecinătate se derulează „un război de uzură, lung, o provocare pentru lumea liberă, pentru democraţie, pentru lumea bazată pe reguli”.

„Ne vom bizui întotdeauna pe Armata română, pe militarii noştri care alături de aliaţi vor asigura apărarea României şi a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice” – Nicolae Ciucă

De asemenea, șeful Executivului a transmis că unul dintre obiectivele asumate este dotarea armatei românecu toate capabilităţile moderne de care are nevoie pentru a putea să apere ţara. Dorim să întărim atractivitatea profesiei militare şi să-i asigurăm pe toţi cei care vor depune jurământul militar de respectarea demnităţii şi a sacrificiului lor. Totodată, investim în învăţământul militar, în cercetare şi noile tehnologii necesare bunei funcţionări a întregului complex militar. Vă garantez că investiţiile în dezvoltarea capabilităţilor militare vor continua şi în viitor. Doar o armată puternică este garanţia că un stat şi o societate sunt protejate şi cetăţenii se pot bucura în pace de drepturile şi libertăţilor lor”.

Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” este continuatoarea tradiţiilor militare ale Diviziei 6 Infanterie înfiinţată la 1 aprilie 1883, cu garnizoana de reşedinţă la Focşani. De-a lungul existenţei sale, Divizia 6 Infanterie a participat la Războiul Balcanic, Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial. De asemenea, în perioada modernă, structuri din cadrul brigăzii au participat la numeroase misiuni în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi Afganistan.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezlegare la pește de Florii: Rețete delicioase și sfaturi pentru masa de sărbătoare
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
Robert Tudor aruncă în aer divorțul dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira. Magicianul de la Neatza s-a băgat la mijloc!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Partidul german de extremă dreapta AfD se distanțează de Trump din cauza războiului din Iran
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Atenție, șoferi, Poliția va scoate în stradă 450 de radare! Unde vor acționa echipajele
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Fizicienii au descoperit ceva ce se poate deplasa mai repede decât lumina