Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Orice funcție înaltă este EXTENUANTĂ. Cel mai important lucru este organizarea timpului”

Victor Ponta: „Orice funcție înaltă este EXTENUANTĂ. Cel mai important lucru este organizarea timpului”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta admite că a avut momente în care ajunsese la extenuare când a fost în funcția de prim-ministru. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Joe Biden a publicat un mesaj video în care își anunță candidatura, la fel cum a făcut acum exact patru ani.  Acesta urmează să împlinească 81 de ani și va face 82 când vor fi alegerile.

„Pot să spun ce am simțit când aveam eram premier și aveam 40 și ceva de ani: eram extenuat și am fost prim-ministru într-o țară destul de mică. Nu este ușor să te afli într-o poziție înaltă, chiar plecând de la primar de comună, unde toată lumea vine să îți ceară ceva”, spune Victor Ponta.

Fostul premier a explicat pe ce trebuie să te axezi în momentul în care ajungi într-o funcție înaltă, căci altfel poți ajunge la epuizare.

„Am învățat care este cel mai important lucru pentru liderii politici, anume acela de a-ți organiza timpul foarte bine. Al doilea, bineînțeles, este relația cu presa. Mereu am comunicat cu presa în momentul când am fost prim-ministru”, a precizat Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Vin facturi mai mari la energie? Ce spune noul ministru al Energiei despre iarna care începe
Click
Toma Cuzin, posibilă condamnare cu executare. Specialist: „Riscul este real”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce unii părinți au o viață sexuală deficitară după venirea pe lume a unui copil?
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”