Prima pagină » Știri » Caz revoltător la o maternitate din Serbia. O asistentă a filmat paciente goale în timpul operațiilor, apoi le-a postat pe internet: „Sunt dezgustată”

Caz revoltător la o maternitate din Serbia. O asistentă a filmat paciente goale în timpul operațiilor, apoi le-a postat pe internet: „Sunt dezgustată”

Caz revoltător la o maternitate din Serbia. O asistentă a filmat paciente goale în timpul operațiilor, apoi le-a postat pe internet: „Sunt dezgustată”

În presa sârbă a circulat un caz extrem de revoltător, petrecut într-o maternitate din Belgrad, care a îngrozit opinia publică. O asistentă medicală a fotografiat pacienți goi pe masa de operație și a publicat imaginile pe rețelele de socializare.

Presa scrie că individa a filmat inclusiv femei în timpul nașterii și a transmis în direct o operație de cezariană.

Sursă Foto – Kurir

Conducerea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie ”Narodni front” din Belgrad a transmis, prin intermediul unui comunicat, că este îngrozită și condamnă ferm acțiunile asistentei medicale.

„Mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat în timp util acest gen de comportament, ca să reacționăm prompt și să luăm toate măsurile necesare pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată”, se arată în informarea maternității.

Reprezentanții clinicii au anunțat că asistenta medicală a săvârșit o încălcare gravă a îndatoririlor și obligațiilor de serviciu, precum și a eticii profesionale, fiind suspendată de îndată, în urma unei proceduri de urgență.

De asemenea, împotriva ei au fost inițiate proceduri disciplinare.

Potrivit jurnaliștilor Kurir, asistenta medicală care a făcut înregistrări scandaloase din sala de operație, răspândindu-le apoi în online, se prezenta pe rețelele de socializare drept Jellena.

Sursă Foto – Kurir/Profilul de TikTok al asistentei medicale

Femeia transmitea în direct nașteri prin cezariană, își informa urmăritorii în prealabil despre ora difuzării și chiar îi ruga să îi adreseze întrebări legate de intervențiile chirurgicale, potrivit Kurir.

Asistenta le explica fanilor cum se folosește instrumentarul din sala de operație sau cum funcționează procedura de anestezie.

„Nu a fost intenționat”

Într-o postare pe TikTok, asistenta a susținut că transmiterea în direct pe această rețeaua a unei nașteri prin cezariană a fost făcută neintenționat.

„Vreau să explic înregistrarea live care a fost difuzată de pe profilul meu în intervalul 04:00-05:00, pe 26.04.2023.

Videoclipul a fost creat neintenționat. În tura de noapte, știm cu toții că folosirea telefoanelor mobile este interzisă, dar când am fost chemați pentru o cezariană de urgență, am lăsat telefonul pe o masă, neștiind că era pornită camera care transmitea în direct pe TikTok.

Înainte de apelul către sală, ne-am uitat pe TikTok. Videoclipul arată că nimeni din sală nu știa că telefonul suspendat transmitea în direct. Videoclipul a fost creat spontan. În afară de pacient, mă văd și eu pregătindu-mă pentru operație și participând la ea.

Îmi cer scuze pacientului, a cărui intimitate a fost încălcată, familiei pacientului și publicului larg.

Sunt asistent medical – operator instrumentar de 14 ani și de-a lungul vieții mele profesionale am construit relația dintre pacient și asistentă pe baza principiilor eticii asistenței medicale și după bunele reguli ale profesiei.

Îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat, mai ales că activitatea mea pe TikTok s-a concentrat în principal pe familia mea, prietenii mei și pe conținut educațional.

Încă o dată, repet că îmi pare profund rău și îmi cer sincer scuze pacientei, familiei ei, clinicii, tuturor colegilor și întregului public”, este mesajul transmis de Jellena.

În urma scandalului a reacționat inclusiv ministrul Sănătății din Serbia.

„Sunt îngrozită de faptul că unui lucrător în domeniul sănătății i-a venit ideea de a difuza ceea ce se întâmplă în sala de operație pe Instagram, TikTok sau orice rețea de socializare. Personal, cred că o astfel de persoană ar trebui să fie supusă unei reevaluări, pentru a vedea dacă este capabilă să lucreze în astfel de condiții. Salut decizia directorului Miković de a o suspenda”, a declarat Prof. Dr. Danica Grujičić.

„Sunt literalmente dezgustată și condamn ceea ce a făcut. O astfel de idee nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, este intimitatea fiecărui pacient, nimeni nu are voie să-i filmeze indiferent dacă li se vede sau nu fața”, a mai spus ministrul Sănătății din Serbia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Dispariția sufrageriei. Cum trăiesc tinerii fără spații comune și ce pierd odată cu ele