Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Prof. univ. dr. Mircea Miclea: „Nu s-a învățat mai nimic din pandemie. Golurile de învățare au fost enorme”

VIDEO | Prof. univ. dr. Mircea Miclea: „Nu s-a învățat mai nimic din pandemie. Golurile de învățare au fost enorme”

Marius Tucă Show

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că efectul pandemiei a fost simțit de elevi și că îl vom simți cu toții când vom vedea că golurile elevilor își pun amprenta pe calitatea serviciilor pe care ei le prestează. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

M. Tucă: Sunteți unul dintre oamenii care, în vremea pandemiei, a zis că nu putem intra în peșteră. Ați fost unul dintre puținii oameni care a zis că trebuie să se facă școală. Am învățat ceva din pandemie?

„Din păcate, se pare că nu s-a învățat mai nimic din pandemia aceasta. Ulterior s-a dovedit că golurile de învățare au fost enorme. Din păcate, nici nu s-au luat măsuri preventive. Deci, prima greșeală care s-a făcut a fost că nu am avut platforma de E-learning care trebuia pregătită din 2011, pentru că avea baza legală.

A doua greșeală a fost că s-a suspendat școala, au fost luni de zile în care practic incidența virusului, mai ales în mediul rural, era absolut nesemnificativă și se putea ține școală fără niciun fel de pericol pentru sănătatea publică.

Iar a treia greșeală este că nu s-a luat niciun fel de măsură remedială. Practic, am asistat la o situație în care instituțiile publice au ignorat complet ceea ce se întâmplă cu educația. Efectul, din păcate, l-au simțit elevii și îl vom simți cu toții ca societate când vom vedea că golurile lor își pun amprenta pe calitatea serviciilor pe care ei le prestează”, a spus prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea consideră că trebuie create lecții multimedia pentru materii și că este necesară crearea unei rezerve de lecții, deoarece elevii defavorizați au nevoie de aceleași șanse.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...