Prima pagină » Sport » Craiova organizează în premieră Campionatul European de baschet dedicat jucătoarelor U20!

Craiova organizează în premieră Campionatul European de baschet dedicat jucătoarelor U20!

Federația Română de Baschet organizează, în perioada 28 iulie – 6 august, la Craiova și Ișalnița, întrecerile continentale de tineret – FIBA U20 Women’s European Championship, Division B.

Pentru prima oară în istorie, municipiul Craiova și comuna învecinată Ișalnița vor găzdui competiția europeană dedicată sportivelor de pînă la 20 de ani, la start urmând să fie prezente 17 echipe naționale, printre care se numără și reprezentativa Romaniei.

Meciurile internaționale din cadrul acestor întreceri continentale se vor desfășura în Sala Polivalentă din Craiova și Sala Sporturilor din Ișalnița, ambele arene fiind pregătite pentru marele eveniment din Cetatea Băniei. Evenimentul continental este organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Primăriei Municipiului Craiova și Primăriei Ișalnița, precum și al sponsorilor FRB și al unor parteneri locali.

Craiova organizează în premieră Campionatul European de baschet dedicat jucătoarelor U20

Conform tragerii la sorți, România va juca în prima fază a competiției în cadrul Grupei B, alături de selecționatele similare ale Greciei, Irlandei și Georgiei, primele două clasate urmând sa avanseze în sferturile de finală. Iată și componențele celorlalte trei grupe:

Grupa A – Germania, Ucraina, Marea Britanie și Elveția

Grupa C – Croația, Țările de Jos, Slovenia și Kosovo

Grupa D – Bulgaria, Islanda, Slovacia, Norvegia și Austria

În vreme ce naționala României se pregătește deja de mai multe zile în arena craioveană, începând de marți seară, 25.07.2023, au inceput să sosească rând pe rând atât echipele participante, precum și oficialii FIBA, lista oaspeților așteptați în Craiova urmând să fie închisă de puternica națională a Croației în seara zilei de 27.08.2023.

Tot joi seara, în 27.07.2023, de la ora 19:00, va avea loc ședința tehnică de validare a celor 17 echipe naționale, România urmând să prezinte următorul lot de sportive: Laura-Maria BOTA, Paloma Janin CUCU, Anisia CROITORU, Alexia-Maria DOBA, Ioana-Vanessa VELCEA, Alexia FRINCU, Maria-Elena FARAGO, Ana-Alexandra IVAN, Alexandra-Cătălina ION (căpitan), Kriszta KOZMAN, Mihaela PANAIT, Maria-Ilinca BELEGANTE. Staff-ul tehnic tricolor este condus de antrenorul principal Mădălin PIPEREA, care va fi sprijinit de Marian ENACHE și Larisa TOMA (secunzi) și de Attila NAGY (kinetoterapeut).

Fanii, intrarea liberă!

Astfel, în următoarele două săptămâni, Craiova va deveni capitala baschetului feminin european, cele 17 reprezentative de pe Bătrânul Continent urmând să se confrunte pentru medaliile FIBA U20 Women’s European Championship, Division B, dar și pentru promovarea pe prima scenă continentală. Tinerele Acvile vor intra de vineri, 28.07.2023, în febra competițională, baschetbalistele pregătite de Mădălin Piperea urmând să joace în prima fază în Sala Polivalentă din Craiova după următorul program:

28.07.2023 (ora 18) – ROMÂNIA – Georgia

30.07.2023 (ora 18) – Irlanda – ROMÂNIA

02.08.2023 (ora 18) – ROMÂNIA – Grecia

Conform sistemului competțional FIBA, primele două clasate din fiecare grupă vor accede în faza superioară, în sferturile de finală echipele din seria noastră urmând să se încrucișeze cu cele din Grupa A. Sferturile de finală sunt programate pentru data de 04.08.2023, semifinalele pentru data de 05.08.2023, în vreme ce finalele se vor desfășura în data de 06.08.2023.

Toți fanii baschetului și nu numai sunt așteptați să vină în Sala Polivalentă și să susțină naționala României în cursa pentru accederea pe prima scenă continentală, accesul publicului în ambele arene sportive din Craiova și Ișalnița fiind liber.

Informații, rezultate, statistici și alte informații sunt pe site-ul competiției europene – https://www.fiba.basketball/europe/u20bwomen/2023

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„RĂSPUNSUL, în istoria americană!” Un lider rus sugerează că americanii ar trebui să-l ELIMINE pe Zelenski
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră