Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Firea: „Mi-am dat demisia din cauza presiunilor. Ancheta se derulează și vom afla rezultatele”

VIDEO | Firea: „Mi-am dat demisia din cauza presiunilor. Ancheta se derulează și vom afla rezultatele”

Gabriela Firea, senator PSD, a fost invitata lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Aceasta a vorbit despre scandalul privind azilele groazei și despre motivul pentru care și-a dat demisia din funcția de ministrul al Familiei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Întrebată care este motivul pentru care și-a dat demisia de la ministerul Familie, Gabriela Firea a declarat: „era o presiune uriașă. În momentul în care premierul ieșea public în fața presei să facă anumite declarații despre proiectele pe care le adoptam în ședința de Guvern sau despre alte întâlniri pe care le avea domnia sa, toate întrebările erau despre cămine și despre Marius Budăi, Gabriela Firea – dacă ne dăm demisia, dacă plecăm. Pe 13, chiar de ziua mea, și-a dat demisia Marius Budăi. Ce cadou frumos de ziua mea, nu o să-l uit niciodată. Am văzut că această campanie de presă s-a încheiat în cazul lui Marius Budăi și s-a acutizat în cazul meu. Am întrebat dacă trebuie să îmi dau și eu demisia pentru liniștea partidului și pentru liniștea Guvernului. Nu știam de cămine, nu știam că se întâmplă ceva rău acolo”, a declarat Firea.

Firea: „Este o anchetă în curs și va scoate la lumină niște lucruri”

Conform acesteia, mai este un element extrem de important: „după acele articole s-au primit la nivelul Guvernului, la premierul Nicolae Ciucă, la mine și la Marius Budăi și la consilierul domnului Nicolae Ciucă, memorii din partea presei, pentru a trimite corp de control sau alte instituții ca să verifice cele întâmplate în cămin. S-au făcut controale, verificări, au apărut comunicatele în presă că nu s-au confirmat cele apărute pe site. Au apărut comunicate că toate instituțiile subordonate au mers în control la cămine și nu au fost probleme constatate. Este o anchetă în curs și va scoate la lumină aceste lucruri.”

Se pare că pe raza orașului Voluntari erau peste 25 de astfel de cămine private, a adăugat ea. „Acestea nu sunt licențiate de primărie, nu sunt acreditate că de către primărie. Primăria orașului Voluntari nu avea beneficiar ca să verifice.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră! Atacul, chiar în timpul reuniunii miniștrilor Apărării la Sofia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit osul unui strămoș uman misterios, într-o peșteră din China
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute