Prima pagină » Actualitate » DEFIBRILATORUL furat din centrul Brașovului a fost găsit. Hoțul dăduse anunț că-l vinde cu 100 de euro

DEFIBRILATORUL furat din centrul Brașovului a fost găsit. Hoțul dăduse anunț că-l vinde cu 100 de euro

DEFIBRILATORUL furat din centrul Brașovului a fost găsit. Hoțul dăduse anunț că-l vinde cu 100 de euro

Furat din centrul Brașovului, defibrilatorul care a fost subiect de presă acum două săptămâni a apărut.

Polițiștii l-au găsit la o persoană care încerca să-l vândă contra sumei de 100 de euro.

Ce s-a întâmplat cu defibrilatorul

În urmă cu două săptămâni, un defibrilator amplasat în centrul orașului Brașov, într-o casetă metalică, a fost furat.

„În cadrul activităţilor de cercetare penală şi investigaţii relativ la comiterea infracţiunii de furt al unui defibrilator portabil din zona Livada Poştei, din municipiul Braşov, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 1 Poliţie, cu sprijinul a doi cetăţeni, au stabilit datele necesare care au condus la indentificarea dispozitivului medical în cauză.

Poliţiştii au descoperit şi ridicat defibrilatorul din posesia unei persoane care voia să-l tranzacţioneze cu suma de 100 de euro”, a transmis miercuri, 13 septembrie, IPJ Braşov.

Aparatul medical a fost predat reprezentanţilor Primăriei Municipiului Braşov, pentru reutilizarea de îndată în scopul pentru care a fost destinat, respectiv cazuri de urgenţă medicală.

„Cercetările sunt continuate în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor bănuite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov”, a mai precizat sursa citată.

În Decembrie 2022, Caravana cu Medici a amplasat primele defibrilatoare accesibile 24/7 din Brașov, unul în Piața Sfatului, iar al doilea în Livada Poștei.

„Mă simt dezamăgit și scârbit”, a transmis dr. Alexandru Covaciu, inițiatorul proiectului „O secundă pentru viață”, când a aflat de furtul acestui defibrilator.

„A dispărut defibrilatorul extern automat amplasat în livada poștei. Dacă ați văzut pe cineva care a interacționat cu el sau având în posesia sa husa alba din interiorul cutiei, vă rugăm anunțați poliția. Suntem profund dezamăgiți de cele întâmplate și vrem să aducem aminte că defibrilatorul extern automat nu are nicio valoare în casa unui individ. Nu există nicio indicație în cazul pacienților să aibă în casă un defibrilator extern, existând alte metode specifice pentru pacienții ce au nevoie de cardiostimulare. Acesta este destinat spațiilor frecventate des de oameni pentru acordarea primului ajutor. Orice informație ne poate ajuta să redăm comunității un aparat medical ce poate salva o viață”, a anunțat Caravana cu Medici pe Facebook la momentul furtului.

Defibrilatorul furat costa 11.000 de lei. Potrivit normelor europene, ar trebui să existe cel puțin un astfel de aparat la 10.000 de oameni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”