Prima pagină » Cultură » Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe/Muzeul de Artă Recentă încă două săptămâni față de termenul inițial, până pe 22 ianuarie

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe/Muzeul de Artă Recentă încă două săptămâni față de termenul inițial, până pe 22 ianuarie

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe/Muzeul de Artă Recentă încă două săptămâni față de termenul inițial, până pe 22 ianuarie

Expoziția „Efectul Picasso”, care și-a deschis porțile pe 27 septembrie la MARe/Muzeul de Artă Recentă București, care a avut un mare impact asupra publicului și era inițial programată până pe 8 ianuarie 2024, a fost prelungită în mod excepțional, cu concursul autorităților franceze, și va putea fi văzută până pe 22 ianuarie 2024.

Una dintre cele mai originale și importante expoziții la nivel mondial, dedicate lui Pablo Picasso și înscrisă în seria de 42 de evenimente care aniversează 50 de ani de la dispariția fizică a artistului spaniol, va putea fi vizitată cu două săptămâni în plus față de termenul inițial, la sediul MARe/Muzeului de Artă Recentă București, din Bulevardul Primăverii 15, au anunțat organizatorii.

Artiștii români care expun alături de Picasso

Expoziția include 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) din colecția de artist a lui Pablo Picasso prezentate în oglindă cu 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.

„Efectul Picasso prezintă ecoul operei și personalității lui Picasso asupra artei românești din anii 1960 până în prezent, prin lucrări realizate de 37 de artiști contemporani. Ideea nu a fost de a realiza un echilibru, ci de a oferi un sens (artistic, istoric, politic) prin inserția unor artiști români. Privirile lor asupra lui Picasso sunt bogate și diverse. De la imitarea opțiunilor stilistice și iconografice inspirate de Picasso (în special de cubismul său timpuriu), la subminarea nuanțelor politice ale apartenenței sale comuniste și chiar la batjocorirea lui Picasso sau reinterpretarea operelor și a figurii sale într-o direcție cu totul spirituală, un întreg tărâm al materiei picassiene se deschide prin contribuțiile artiștilor români. Aportul lor este frecvent critic și extrem de creativ: pe lângă picturile și desenele artiștilor români, sunt prezente sculpturi, instalații, ceramică, fotografie, artă murală.Astfel, expoziția se transformă într-o trăire autentică și densă a unei călătorii istorice prin cei peste 50 de ani de interferență fructuoasă a lui Picasso cu lumea artei românești”, a declarat Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă București și curatorul expoziției.

„Efectul Picasso” este una dintre cele mai impresionante expoziții din Europa de Est și cu siguranță cea mai importantă din România – care se numără printre cele 8 țări participante în programul Célébration Picasso: 1973-2023.

Artiștii români expuși sunt Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Mircea Cantor, Eva Cerbu, Vali Chincișan, Darie Dup, Aniela Firon, Marin Gherasim, Ion Grigorescu, Vasile Gorduz, Dumitru Gorzo, Hortensia Mi Kafchin, Kádár Tibor, Kero Zen, Irlo, Victor Man, Tincuța Marin, M.H. Maxy, Florin Mitroi, Valeriu Mladin, Dragoș Morărescu, Nagy Albert, Mihai Olos, Ion Pacea, Radu Pandele, Neculai Păduraru, Pisica Pătrată, Constantin Piliuță, Silvia Radu, Alexandru Rădvan, Alma Redlinger, Wanda Sachelarie-Vladimirescu, Donald Simionoiu, Alexandru Țipoia, Vladimir Zamfirescu, Marian Zidaru.

Expoziția este însoțită de un impresionant catalog, un volum bilingv, „Efectul Picasso. Influența lui Picasso asupra artei românești din anii ’60 pînă la ora actuală / © MARe & Vellant, septembrie 2023”, în care sunt reproduse lucrările – peste 100 de ilustrații de mari dimensiuni – analizate în două texte introductive, semnate de istorici de artă români și francezi, precum și un chestionar Efectul Picasso: „Care este efectul lui Picasso asupra creației și vieții proprii?”, destinat artiștilor români.

„Îmi amintesc vag primele contacte cu arta domnului Pablo, dar parcă sunt cu dânsul dintotdeauna. Curajul de a fi așa nebun și antistil cred că seamănă cu fenomenul graffiti și îmi plăcea și nebunia de fashion și style al îmbrăcăminții. Mi-amintesc că am preluat bluzele în dungi alb-negru prin a VII-a.  Zicea fain că cel mai greu a fost să reînvețe să deseneze ca un copil. N-ai cum să uiți așa maximă. Mersi înc-o dată”, mărturiselele Irlo.

Pe durata expoziției, MARe/Muzeul de Artă Recentă susține o serie de cursuri pentru copii, în cadrul programului său consacrat, MARe de Mic, calibrate la temele, subiectele, tehnicile, imaginile și experiențele provocate de expoziția Efectul Picasso.

De asemenea, pe 5 ianuarie 2024, Muzeul de Artă Recentă va organiza un simpozion internațional dedicat lui Picasso și influenței sale asupra artei (est) europene după cel de-al doilea război mondial. Vor participa istorici de artă din România, Franța, Germania, Polonia și Cehia.

Evenimentul este organizat de MARe/Muzeul de Artă Recentă și UniCredit Bank, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Musée national Picasso-Paris, Ambasada Franței, Institutul Francez din România și finanțat de Ministerul Culturii.

Cum de pot cumpăra biletele

Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe site-ul mare.ro.

Expoziția de la MARe, cu sediul pe Bulevardul Primăverii 15, este deschisă zilnic între orele 10:00 – 20:00, cu excepția zilei de marți.

Un bilet cu prețul întreg costă 100 de lei, iar unul dintr-un grup de minimul cinci persoane este 70 de lei.

Elevii, studenții și pensionarii plătesc 50 de lei pentru a vizita expoziția.

Citește și:

VIDEO | EFECTUL PICASSO, expoziție-eveniment la Muzeul de Artă Recentă. 46 de lucrări ale pictorului sunt în premieră în România până în ianuarie

Muzeul de Artă Recentă București găzduiește zeci de lucrări semnate de Picasso, aduse de la Paris. Expoziție – eveniment în România

Expoziție de excepție la Muzeul de Artă Recentă: Efectul Picasso, contribuția României pentru marcarea a jumătate de secol de la dispariția marelui pictor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a descoperit în apartamentul unde românca Maria Săceanu a fost ucisă de un student fascinat de serialul „Dexter”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ