Prima pagină » Actualitate » A fost găsită partea lipsă din avionul Boeing 737 Max 9 al Alaska Airlines desprinsă în timpul zborului

A fost găsită partea lipsă din avionul Boeing 737 Max 9 al Alaska Airlines desprinsă în timpul zborului

Elena Popescu
A fost găsită partea lipsă din avionul Boeing 737 Max 9 al Alaska Airlines desprinsă în timpul zborului

A fost găsită partea lipsă din avionul Boeing 737 Max 9 al Alaska Airlines desprinsă în timpul zborului vineri. Autoritățile căutaseră bucata de avion în Portland – orașul din care Boeing 737 Max 9 tocmai plecase, notează BBC News.

Însă, un profesor a găsit porțiunea din avion dispărută în curtea lui, a declarat luni președintele organizației care conduce ancheta.

Aeronava Boeing 737 Max 9 a revenit la Portland după 35 de minute de la decolare, vineri, după ce a pierdut o parte din fuzelaj și un geam a căzut. La bord se aflau 177 de pasageri și membri ai echipajului. Zborul spre Ontario, California, ajunsese la altitudinea de 4.876 m, când a început coborârea de urgență, potrivit datelor de urmărire a zborului. Unul dintre pasageri, Diego Murillo, a declarat că bucata lisă din fuzelaj, care s-a desprins, era „mare cât un frigider”. Avionul a aterizat în siguranță în Portland, fără ca cei 177 de pasageri și echipaj să fie răniți.

Compania aeriană a anunțat că avionul a aterizat în siguranță și a precizat că va ține „temporar” la sol toate cele 65 de avioane 737 Max 9 ale sale pentru a efectua verificări.

În prezent, aproximativ 171 de avioane Boeing 737 Max 9 rămân blocate la sol, pe măsură ce verificările de siguranță continuă.

Sursa foto: X

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister