Prima pagină » Actualitate » Înregistrări BOMBĂ în cazul bărbatului care a murit în spital, la Constanța. ”Te leg de mâini. Dacă nu stai cuminte, ăla ești!”

Înregistrări BOMBĂ în cazul bărbatului care a murit în spital, la Constanța. ”Te leg de mâini. Dacă nu stai cuminte, ăla ești!”

Noi detalii explozive ies la iveală în cazul bărbatului căruia i s-a administrat insulină, deși nu avea diabet și care a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Decesul s-a produs în perioada pandemiei de coronavirus, bătrânul fiind internat în spital cu diagnosticul de COVID-19. Gândul a intrat în posesia unor înregistrări în care o asistentă recunoaște că l-a amenințat pe pacient că îl va lega de mâni ”dacă nu stă cuminte”. În aceleași înregistrări, un medic încearcă să găsească scuze pentru faptul că bărbatul de 78 de ani a fost tratat de diabet zaharat tip 2, în ciuda faptului că nu suferea de această boală.

Dumitru Popescu, în vârstă de 78 de ani, a murit în februarie 2021, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Bătrânul a fost internat aici fiind diagnosticat cu COVID-19, după ce i s-au făcut trei teste, două ieșind negative și ultimul pozitiv.

Familia bărbatului îi acuză pe medici că sunt responsabili de moartea bătrânului, căruia i s-a administrat insulină, după ce pe fișa UPU de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Constanța, unde a fost internat inițial, s-a menționat, în mod eronat, că suferă de diabet zaharat tip 2.

Greșeala ar fi plecat de la medicul de pe Ambulanță, iar medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, unde a fost internat ulterior pacientul, ar fi preluat informația greșită, fără ca bolnavul să mai fie văzut de un medic diabetolog. În urma celor întâmplate, fiica lui Dumitru Popescu a făcut plângere penală, considerând că bărbatul a murit cu zile.

”Să știți că l-am speriat puțin”

Aceasta mai acuză personalul medical și de tratament inuman și spune că tatăl său a fost legat de pat cu o zi înainte să moară. Gândul a intrat în posesia unor înregistrări care susțin afirmațiile femeii. Deoarece în perioada pandemiei, rudele celor bolnavi nu aveau voie să îi viziteze, familia s-a interesat telefonic despre starea bătrânului.

Aparținătorii aveau la dispoziție un număr de telefon, la care răspundeau, pe rând, fie asistentele care erau pe tură, fie medicul de gardă. După două săptămâni de spitalizare, bătrânul nu ar mai fi suportat masca de oxigen deoarece i-ar fi provocat o rană la nas și ar fi cerut insistent să plece acasă.

În consecință, într-o conversație cu nepoata lui Dumitru Popescu, una dintre asistente recunoaște că l-a amenințat că îl va lega de mâini ”dacă nu stă cuminte”. Discuția ar fi avut loc chiar cu o zi înainte ca bărbatul să moară.

Asistentă: Să știți că l-am speriat puțin. I-am zis că dacă își mai dă masca jos, îl leg de mâini.
Ce vrea, să moară până diseară? Te leg de mâini. Nea Dumitru, dacă nu stai cuminte și vin data viitoare și te văd cu mâna pe mască, ăla ești!

În fotografiile de la necropsie, se observă, pe lângă vânătăile pe care familia nu poate să le explice, cum bătrânul are la ambele mâine două feșe, ceea ce ar demonstra, conform apropiaților lui Dumitru Popescu, că asistenta și-a pus amenințările în practică.

”Primește insulină pe injectomat, dacă este nevoie”

Într-o altă înregistrare, în momentul în care nepoata bătrânului aduce în discuție faptul că bunicul său nu suferă de diabet, medicul de gardă încearcă să justifice generalizând și spunând că ”99% dintre bolnavii de COVID au glicemia extraordinar de mare”.

Medic de gardă: Vedeți, boala asta COVID e foarte parșivă, nu afectează numai plămânii.
Nepoata pacientului: Afectează și celelalte organe?
Medic de gardă: Și celelalte organe, da. Dezechilibrează glicemia, afectează nivelul glicemiei…
Nepoata pacientului: Da, ni se spusese că ar avea diabet, dar el nu a avut niciodată.
Medic de gardă: Da, nu. Marea majoritate a pacienților, 99% dintre ei au glicemie extraordinar de mare, încă se lucrează la o teorie, dacă ei sunt diabetici, chiar dacă încă nu au manifestat boala, dar au gena, să se manifeste diabetul la un moment dat și COVID-ul destabilizează și încep să manifeste sau e din cauza COVID-ului care crește glicemia și, într-un fel, își favorizează, e ca un cerc, așa, își creează el niște condiții să se răspândească în tot organismul. Sunt o grămadă de teorii, încă după un an de zile nu se știe nimic de boala asta.

O discuție purtată de această dată cu o altă asistentă demonstrează că bărbatului, diagnosticat cu diabet zaharat tip 2, deși nu suferea de această boală, i s-a administrat insulină.

Nepoata pacientului: El lua și niște pastile de inimă, pe care nu și le-a luat la el.
Asistentă: Din punct de vedere al tratamentului cardiologic, primește de la noi atunci când e nevoie, primește insulină pe injectomat, dacă este nevoie.

Dosarul a fost redeschis

Fiica lui Dumitru Popescu, Steluța Constantin, consideră că insulina care i-a fost administrată tatălui său fără să fi suferit de diabet i-a adus acestuia moartea. Ea a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva Spitalului Clinic Județean din Constanța ”Sf. Apostol Andrei”, a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și a medicilor care l-au îngrijit pe Dumitru Popescu.

Cauza privind infracțiunea de ucidere din culpă a fost însă clasată, considerându-se că ”fapta nu există”. Fiica bărbatului a făcut însă plângere împotriva deciziei de clasare, iar judecătorul de cameră preliminară a considerat plângerea întemeiată și a admis-o, dosarul fiind redeschis.

Gândul a contactat ambele spitale, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest caz, dar încă nu am primit răspuns la solicitările făcute în urmă cu cinci zile.

CITEȘTE ȘI:

Unui bărbat care a murit în spital, la Constanța, i s-a administrat insulină, deși nu avea diabet. ”Asistenta mi-a spus că s-a greșit pacientul”

Medic din Târgu Jiu, acuzat de MALPRAXIS după ce o pacientă operată de el a murit

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PROMISIUNEA lui Tomac. Ce se întâmplă cu banii tăi?
Digi24
Ucraina va cere 20 de miliarde de dolari de la aliați înainte de summitul NATO: „Vrem ca Rusia să ardă și mai tare”
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
„Noi muncim, nu gândim” și ziua în care s-a stins din nou lumina în România. Ce spun istoricii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990
Mediafax
În America ca în România? Temeri privind influențarea ALEGERILOR prin bani din campanii
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Popcorn și panică: Atacurile Ucrainei asupra Crimeei transformă „trofeul” lui Putin într-o capcană letală
Cancan.ro
După 21 de ani de muncă, o româncă a depus dosar de pensionare pentru limită de vârstă, la 62 de ani. Ce pensie a primit
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ferrari declarat daună totală. Ce problemă tehnică a schimbat totul
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Unul dintre liderii apropiați de Vladimir Putin este „sigur” că războaiele se vor încheia în 2026